anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Cum menținem internetul funcțional în această perioadă?

MihaelaC
Community Manager
Community Manager

În această perioadă a pandemiei cu coronavirus din ce în ce mai mulți dintre noi folosim internetul la domiciliu. De aceea am discutat cu câțiva colegi și am adunat 10 măsuri de prevenire a congestiei de internet.

 

1. Descărcați doar documentele de care aveți cu adevărat nevoie; dacă suportă așteptare, descărcați-le noaptea sau în afara orelor cu vârf de trafic (14-16 sau 20-8).

 

2. Evitați să trimiteți fișiere de dimensiuni mari (ex. videoclip-uri – trimiteți link-ul către YouTube). Dacă este totuși esențial să le trimiteți, comprimați-le într-un format de dimensiuni mai mici (de ex. de la PPT la PDF).

 

3. Evitați trimiterea e-mail-urilor la liste foarte mari de distribuție.

 

4. Dacă sunteți la domiciliu și mai aveți telefonul fix, utilizați-l pe acesta, pentru apeluri, în locul telefonului mobil.

 

5. Folosiți cu moderație rețelele de socializare; nu încărcați multe fotografii sau video-uri.

 

6. Amânați/eliminați pe cât posibil task-urile care implică un consum mare de date.

 

7. Optimizați traficul pentru ceea ce aveți nevoie cu adevărat (acces la informații, e-mail, aplicații pentru job/școală/educație etc.).

 

8. Amânați pentru orele cu mai puțin vârf de trafic activitățile de distracție și agrement (jocuri video, streaming etc.).

 

9. Treceți pe SD (Standard definition) dacă HD nu este neapărat necesar.

 

10. Nu conectați la internet toate dispozitivele din locuință, dacă nu sunt necesare (consola, smarthome, tableta, televizorul etc.). Dispozitivele conectate la internet consumă puțin și pe fundal.

 

Haideți să utilizăm responsabil aceste resurse, totuși limitate.

 

Mai aveți și alte recomandări?

10 Răspunsuri 10

svetalex
Senior certificat
Cu responsabilitate trecem și peste asta. Nu știu cât trafic consumă lecțiile online pe care le fac copiii și la care nu prea există posibilitatea limitării traficului

Jay
Campion certificat
Eu sunt numai pe wi-fi de cateva zile..

Laura_cio
Senior
Mulțumim, Miha! Am observat o viteza redusă in aceasta perioada din cauza suprasolicitării.

teacher_
#StarMember
Aseară am avut o discuție cu soția mea, netul mergea foarte slab și chiar era o problema, vreo oră a mers slab, apoi și-a mai revenit .!

svetalex
Senior certificat
@jay nu știu cât de mult ajută wi--fi-ul în reducerea traficului și dacă folosirea acestuia poate menține internetul mai liber. Din punctul meu de vedere este cam la fel, dar cei care au cunoștințe tehnice mai bogate poate mă pot „lumina” 🙂

Vio73
#StarMember
Mulțumim foarte mult! Încercăm să ne conformăm!

Trixen_old
Cunoscător

Asta cu wi-fi versus GSM e cu dus si intors. Folosind internetul fix (cablu/fibra) practic redirectionezi nevoile tale pe ceva infrastructura proiectata pentru volum mai mare de date. Evident, aceea se va incarca si va resimti presiunea, insa reteaua de telefonie mobila nu mai este nevoita sa preia presiune in plus. Celulele radio impart resursele la mult mai multi utilizatori; chiar daca ele intre ele sunt legate in general tot prin fibra, la celulele radio in general se prioritizeaza mult mai mult traficul si o sa iti taie efectiv accesul la resurse pentru a permite traficul prioritar (ex: pentru a pastra vocea activa iti va taia sau limita drastic accesul la date). Cu cat sunt mai multi utilizatori pe o singura celula, cu atat va merge mai prost totul pentru toti.

 

In alta ordine de idei, printre marii consumatori de internet pe care ii consider a fi in Romania mentionez:

- torrenti (stiu, limita dintre continutul legal si cel ilegal e foarte fina si nu voi intra in polemici; hai totusi sa fim cinstiti si sa recunoastem ca toti stim cel putin o persoana care descarca filme si programe de pe torrente)

- file list sau Popcorn Time (fix ca mai sus)

- tot felul de site-uri de seriale si filme online care mustesc cu malware si reclame

 

Daca Youtube, Netflix, HBO, etc au capacitatea de a-mi descarca un film pe masura ce il vad la o calitate adaptata ecranului (si in plus au capacitatea de a limita suplimentar calitatea in functie de incarcarea retelei), atunci cand descarcam un film de 4-40GB de pe torrenti sau file list supunem reteaua unei presiuni mari. Mai mult decat atat, pentru ratie, in urma descarcarii oamenii mai stau sa il urce inapoi de cateva ori... dintr-un film de 4GB descarcat pentru o vizionare, ajung sa "consume" 10-15 GB lejer. Or, Netflix probabil ca ar utiliza poate doar 2-3GB pentru acelasi continut.

 

Desi in studentie am cochetat si eu cu tot ce inseamna peer-to-peer sharing, am mai bine de 10 ani (daca nu chiar 15) de cand am renuntat complet la orice astfel de practica si mi-am cumparat din banii mei tot ce am folosit/vizionat/ascultat/etc. Da, m-am limitat la ceea ce mi-am permis si nu a fost tot timpul usor. Cu toate acestea, consider ca se incadreaza la fel de bine in recomandarea de a consuma responsabil resursele disponibile - inclusiv internetul. Oare un Windows piratat nu ar putea genera putin mai mult trafic decat unul original? Doar si cei care "investesc" in asta trebuie sa scoata de undeva niste bani si o pot face lesne cu datele utilizatorilor.

 

Apropo de Windows, o recomandare pentru Windows 10: puteti pune pauza la update-uri. Microsoft publica update-uri in fiecare a doua zi de marti din luna, in jurul orei 9 PM. Eu mi-am format obiceiul de a descarca toate update-urile manual in seara zilei de miercuri, la circa 24 de ore dupa ce au fost publicate de Microsoft. Poate nu se aplica tuturor, dar si update-urile astea sunt mari si pot fi descarcate in afara orelor de varf 🙂

Jay
Campion certificat
@svetalex, am zis-o in ideea ca mi se pare mai ok si mai recomandat de folosit internetul fix decat cel mobil.. mai ales in cazuri de aglomeratie cum e zilele astea..

Vio73
#StarMember
Da, dacă ai internet fix, dar eu nu am într-o locație internet fix, doar mobil 4g. Și văd că e din ce în ce mai aglomerat.

svetalex
Senior certificat
Un topic care din păcate este din nou de actualitate, cel puțin în București. Am două fetițe care fac online cursurile, iar eu lucrez de acasă. Astăzi ca niciodată până la prânz nu am reușit să lucrez, mi se pierdea conexiunea laptopului cu calculatorul de birou și am dat de foarte multe ori restart. După prânz văd că se miscă mai bine, probalil că au mai încheiat cei mici orele. Nu știu dacă a fost o problemă tehnică la aplicația pentru lucru on remote, sau viteza internetului. Oare m-ar fi ajutat dacă aș fi partajat net de pe telefon? Eu am net prin fibră optică.