anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Philips deconectează Hue Bridge v1 de la internet

FaraUnID
Campion certificat

Philips reaminteşte utilizatorilor despre deconectarea de la sistemele online pentru Bridge v1, prima generaţie de dispozitive care pot controla becurile inteligente Philips Hue. Astfel, utilizatorii care încă folosesc acest sistem nu vor mai putea să îşi controleze becurile de la distanţă, o funcţie utilă care poate fi folosită inclusiv împotriva hoţilor atunci când eşti plecat de acasă. Alte funcţii locale vor rămâne însă funcţionale.

 

Acest model Philips Hue Bridge a fost lansat în 2012, alături de linia de becuri inteligente, iar acum acesta ajunge la sfârşitul „vieţii”, adică încetarea suportului tehnic şi software. Astfel, Philips va deconecta dispozitivul de la internet, cu sau fără acordul utilizatorilor. Controlul de la distanţă sau monitorizarea de la distanţă sunt funcţii de bază ale oricăror dispozitive „smart home”, deci clienţii rămân cu un dispozitiv doar parţial funcţional.

 

Bridge v1 va putea în continuare să fie controlat prin aplicaţiile de mobil şi prin HomeKit de la Apple sau Google Home de la Google, însă doar dacă telefonul sau tableta prin care dai comenzile este pe reţeaua locală pe care se află şi becurile Philips Hue.

 

Motivul pentru care Philips spune că trebuie să oprească suportul software este că cele mai recente versiuni ale aplicaţiei pentru mobil necesită ca dispozitivele Bridge V1 să fie pe cea mai recentă versiune de firmware tot timpul. Astfel, pentru că hardware-ul său este prea vechi, suportul software nu poate continua. Ultima lună în care Bridge v1 va putea să fie conectat la internet este aprilie 2020.

 

Cei care doresc funcţionalitate online pentru becurile Philips Hue după această dată, vor trebui să cumpere noua versiune, Bridge v2, lansată în 2016. Având în vedere că originalul Bridge a rămas fără suport software după puţin sub 8 ani de la lansare, probabil că nici Bridge v2 nu va avea o viaţă mai lungă de încă patru ani, până în 2024, dacă este cumpărat acum, chiar dacă Philips spune că acesta este în siguranţă pentru moment, şi că este un dispozitiv „future proof”.

 

Aceasta este şi o ocazie pentru Philips să încerce să convingă utilizatorii să facă upgrade. Compania oferă la promoţie acum un Bridge v2 la cumpărarea becurilor Philips Hue, sau poate fi cumpărat separat la 60 de euro. Având în vedere că fiecare bec în parte costă în jur de 20 de euro, acesta este un upgrade destul de costisitor.

 

Totuşi, Philips a anunţat faptul că prima versiune Hue Bridge va fi deconectată de la internet încă de anul trecut, însă unii utilizatori abia acum află că dispozitivul lor inteligent va deveni mult mai puţin inteligent în numai câteva săptămâni.

 

Sursa 1 - https://www.go4it.ro/periferice/philips-deconecteaza-hue-bridge-v1-de-la-internet.-becurile-inteligente-raman-cu-functionalitate-redusa-18951036/

Sursa 2 - https://gizmodo.com/philips-hue-is-dropping-support-for-v1-bridge-heres-wh-1842156601

 

Mai in gluma, mai in serios, aceste jucarele au costat caruta de bani la momentul lansarii pentru ca acum producatorul sa te oblige sa faci upgrade. Cam de porc strategia acesta de marketing cu taiat suportul pentru produsele mai vechi astfel incat sa te oblige sa achizitionezi versiunile mai noi si mai scumpe.

4 Răspunsuri 4

Jay
Campion certificat
Dacă ai un vecin cu care te înțelegi mai bine, îl rogi sa treaca să mai stingă, aprindă luminile si sa verifice ca totul e ok in frigider.. Si n-ai nevoie de upgrade.. Cand dai atatia bani, te astepti sa fie valabile, sa le poți folos, cat timp vrei tu... până te hotărăști tu să faci upgrade..

Ascary
Campion certificat
Da, am citit si eu stirea asta pe wallul google acum vreo doua zile, cam naspa intr-adevar sa ramai cu bridgeul doar in reteaua locala si, dupa cum spui si tu, jucarelele astea costa o caruta de bani, eu cel putin am dat vreo 2000 de lei si chiar ca m-as enerva la culme daca mi-ar taia suportul. Philips scoate pe banda rulanta o gramada de gadgeturi smarthome si probabil ca vrea sa le vanda. Va dati seama ca un bridge cu becuri tine vreo 15 ani pana se defecteaza (din cauza caldurii deobicei) ori piata e cam saturata si astfel s-au gandit sa mai taie din suport unora ca sa faca loc altora. O fi bine pentru ei insa pentru clientul obisnuit e cam de porc.

Gianni
Cunoscător certificat
Orice firmă caută să vîndă cît mai multe produse. Le scot din uz pe cele mai vechi pentru a le vinde pe cele de ultimă generație. Dacă ei nu vînd nu pot continua producția. Totul funcționează pe bază de interes.

Vio73
#StarMember
E cam neplăcut să ai probleme din acestea, dar probabil că au știut ei ce fac!