anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Afectează tehnologia 5G cursele aeriene?

delfinas
#StarMember
Potrivit CNN, Emirates, Air India, All Nippon Airways și Japan Airlines au anunțat reduceri ale curselor internaționale către Statele Unite, suspendând temporar zborurile către nouă aeroporturi din Statele Unite, pe fondul temerilor legate de eventuale interferențe ale serviciilor de telefonie 5G cu tehnologiile critice pentru avioane.

Cu toate acestea, vor continua să folosească însă aeroporturile foarte mari, așa cum ar fi John F. Kennedy din New York, aeroportul din Los Angeles și Washington DC.

In SUA se poartă de câteva săptămâni un adevărat război mediatic între companiile de telefonie mobilă (Verizon și AT&T) și cele de aviație, legate de posibilele interferențe între rețelele 5G și sistemele electronice ale unor anumite tipuri de avioane. Bine, pare-se că nu toate modelele din flotă sunt afectate, pentru că Japan Airlines a a anunțat că au anulat unele curse programate să utilizeze avioane Boeing 777, dar vor opera unele zboruri cu modelele Boeing 787. Nu fiți cârcotași, că vedeți imediat de ce unele doar.

În pricipiu, temerile companiilor sunt legate de utilizarea aeroporturilor care au în imediata vecinătate antene de semnal 5G. Acestea pot afecta, spun ei, datele de pe altimetrele radar ale aeronavelor, echipamente care le spun piloților înălțimea la care se află aeronava. Nu toate tipurile de aeronave folosesc însă altimetre radar, altimetrele standard folosind presiunea aerului pentru măsurare, iar nu unde radio. Acestea din urmă nu sunt afectate de antenele de telefonie mobilă. Cel puțin asta spun studiile actuale. Cine știe ce vor zice alea de peste câteva luni.

Deși atât autoritățile federale de reglementare a telecomunicațiilor cât și operatorii de telefonie mobilă au dat asigurări repetate cum că echipamentele avioanelor nu vor fi afectate, Administrația Federală pentru Aviație a emis în decembrie un ordin de urgență care le interzice piloților să folosească altimetrele radar în timpul aterizării pe aeroporturile pe care vizibilitatea este scăzută, din cauza ceții. Problema a fost reglementată din timp în 40 de țări (nu vă așteptați la asta, dar printre ele se regăsește și România, potrivit Flight Global), care au introdus deja fără probleme tehnologia 5G fără a perturba serviciile de aviație.

Într-o scrisoare trimisă marți Administrației Biden, directorii a zece companii aeriene au cerut încă o amânare a autorizării sistemelor 5G din preajma aeroporturilor, arătând că, la nivelul întregului teritoriu al SUA vor fi anulate aproximativ o mie de curse pe zi. Industria telecomunicațiilor insistă că temerile sunt nefondate, deoarece nu au existat probleme în alte țări în care 5G este deja implementat.
SURSA: https://arenait.ro/afecteaza-tehnologia-5g-cursele-aeriene/

Se pare ca tehnologia 5G pune niste probleme, altele decat cele la care se refereau cei care erau impotriva implementarii sale. Asta ne arata, pe de alta parte, ca tehnologia 5G nu e chiar asa inofensiva cum o laudau adeptii sai. Daca interfereaza cu niste sisteme electronice, ne intrebam cum afecteaza fiintele. Daca la aparatura se vad rapid efectele si sunt detectabile, in cazul organismelor vii, efectele se vor vedea in timp si va fi mai greu sa le corelam cu tehnologia 5G.
11 Răspunsuri 11

Viocat
Senior certificat
Discutia a plecat de la companiile aeronautice americane care se tem sa nu existe turnuri 5g defecte care sa transmită informatiile cu o intensiate mai mare care ar permite receptionarea datelor de catre sistemele de altitudine ale anumitor avioane. Telefonia 5g transmite intre 3.7-3.98Ghz, iar sistemele la avioane intre 4.2-4.4Ghz. Legat de partea nociva a acestor radiatii, ele se deosebesc de razele x si gama care sunt într-adevăr cancerigene Deoarece sunt microunde care nu au suficienta energie pentru a afecta celulele umane. Daca vrei mai degraba poti asocia aceste radiatii cu cele emise de cuptoarele cu microunde. Majoritatea avem in casa astfel de cuptoare si nu cred ca am fost foarte afectati.

Noah
Explorator entuziast
Nu, nu afectează .

Vio73
#StarMember
Salutare! Nu prea văd legătura. Se poate face legătura doar prin prisma faptului că și domeniul aeronautic și în cel 5g sau 4g/3g, etc se comunică prin intermediul anumitor frecvențe, care bineînțeles că sunt diferite. Altfel, nu prea văd nimic comun.

delfinas
#StarMember
Pai tocmai asta e problema, că există riscul să interfereaze frecvențele.

Viocat
Senior certificat
Echipamentele din constructie nu pot emite decat in baza lor de frecventa,nu urca mai sus. Asa teoretic putem sa exageram si sa scoatem subiecte de carti sf

delfinas
#StarMember
Daca ai citit si articolul, nu doar titlul, nu sunt povesti scoase din carti SF, chiar e o problema actuala. Unele aeronave au altimetrele radar, care functioneaza pe baza de unde radio si alea pot sa interfereze cu frecventele 5G. Daca tinem minte, ni se spune sa inchidem telefoanele sau sa le punem pe modul avion, pt ca emit unde electromagnetice, care pot afecta buna funcționare a instrumentelor, calculatoarelor și sistemelor de control de la bordul aeronavei. Asa ca nu e chiar de joaca, Daca acest articol nu vi se pare verosimil, mai sunt si alte surse: https://stirileprotv.ro/stiri/international/scandal-de-proportii-in-sua-companiile-aeriene-se-tem-tehnologia-5g-iar-mai-multe-zboruri-au-fost-anulate.html https://www.qmagazine.ro/zboruri-catre-statele-unite-anulate-din-cauza-tehnologiei-5g/ https://observatornews.ro/extern/zboruri-anulate-catre-sua-tehnologia-5g-starneste-ingrijorare-altimetrele-avioanelor-esentiale-in-aviatie-ar-putea-fi-afectate-455125.html

Noah
Explorator entuziast
Se fac teste pe 6 G iar la un moment dat se va trece și la noua generație respectiva . Ce e clar, vor fi și atunci articole alarmiste, in toată istt umanității au fost situații similare, încă de la locomotivele cu abur din vechea Anglie, care și acelea au avut reacții, inclusiv proteste .

Pololică
#StarMember
Cel mai probabil frecventele folosite (UC/mmW/UW/si ce mai au ei) interfereaza cu sistemele turnurilor de control (similar cu 2G si radiourile).

Viocat
Senior certificat
Aceeasi stire, traducerea difera. Oricum vom vedea cum vor cadea la un numitor comun cei de la companiile aeriene cu cele de telefonie. Tot la lovele se va ajunge in cele din urma.

delfinas
#StarMember
Da, discutiile au ajuns la nivel de Casa Alba. Sursa site-urilor romanesti e CNN. Daca vrei sa aprofundezi problema: https://edition.cnn.com/2022/01/18/tech/airplane-5g-att/index.html https://edition.cnn.com/2022/01/19/tech/airlines-5g-flights-canceled-explainer/index.html

Viocat
Senior certificat
Norocul ca sunt companii americane implicate, daca ar fi fost 5g cu Huawey era scandal mare. Astept mai multe detalii tehnice din partea ambelor parti. Deocamdata e delay ptr punerea in functiune a celulelor 5g de langa aeroporturi. De la inceput presidentia americana le-a spus sa se puna de acord.