anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Samsung Galaxy Note10 Lite primele fotografii

FaraUnID
Campion certificat

Zvonurile despre Galaxy Note10 Lite au tot circulat în ultimele câteva săptămâni pe internet, însă acum avem şansa pentru prima dată să vedem cum arată telefonul în realitate. Un set de fotografii care prezintă telefonul din mai multe unghiuri a ajuns pe internet, înainte de dezvăluirea oficială care este programată aparent pentru CES 2020, care începe săptămâna viitoare. Iată toate detaliile noi despre Galaxy Note10 Lite de la Samsung.

Imaginile prezintă un design pe care l-am mai văzut anterior, însă nu în fotografii reale, ci în proiecte 3D realizate pe baza specificaţiilor oferite către producătorii de accesorii. Astfel, se confirmă faptul că Galaxy Note10 Lite există, iar numele său va fi exact acesta. Note10 Lite va fi un smartphone cu ecran plat, spre diferenţă de flagship-urile Samsung din ultimii câţiva ani, va avea un ecran mare perforat în partea centrală şi va beneficia de un S-Pen, simbolul seriei de dispozitive Note.

În timp ce din partea din faţă, telefonul seamănă foarte mult cu Galaxy Note10 şi Note10+, capacul de pe spate este complet diferit. Samsung pare să aplice un nou design pe toată gama sa de smartphone-uri, cu o cameră încadrată într-un dreptunghi rotunjit la colţuri. Aici pot fi observate trei camere foto, probabil similare cu cele de pe Note10, dar cu senzori mai puţini performanţi: wide, ultra-wide şi zoom.

La nivel de specificaţii interne, acest model este aşteptat cu un hardware ceva mai „vechi”. Se zvoneşte că telefonul va beneficia de un chipset Exynos 9810, acelaşi pe care l-am întâlnit în 2018 pe Galaxy Note9 şi 6 GB memorie RAM. Astfel, acesta va fi un model „Lite” în adevăratul sens al cuvântului, însă va fi în continuare mai performant decât un dispozitiv mid-range tradiţional. De altfel, acesta va fi unul dintre puţinele dispozitive de pe piaţă echipate cu un stylus.

Lansarea lui Galaxy Note10 Lite din ianuarie vine la doar o lună distanţă de presupusa lansare a modelelor Galaxy S20 (sau S11?) care este aşteptată la mijlocul lunii februarie.

Sursa 1 - https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/samsung-galaxy-note10-lite-primele-fotografii-cu-telefonul-dezvaluie-design-ul-final-18683848/

Sursa 2 - https://www.slashgear.com/galaxy-note-10-lite-hands-on-photos-leak-ahead-of-ces-2020-debut-01604859/

7 Răspunsuri 7

Jay
Campion certificat
Wow!.. Iubesc Samsung :D.. nu stiu daca ma pot apropia de Note, dar, încă sper.. mai degrabă voi accesa un S10..

Razvan
#StarMember
Chiar mă întrebam zilele trecute, de ce Samsung nu mai lansează un telefon lowcost din gama S/Note, cum aveau pe vremuri S/S2 mini. E bine venit noul telefon de la Samsung.

Vio73
#StarMember
E foarte bine că s-au făcut progrese și pe acest segment, dar sunt totuși prețuri destul de mari și la acest model/e!

Ascary
Campion certificat
Dar si performantele sunt pe masura. Cred ca daca Samsung ar cobora putin preturile ar avea mai mult de castigat. Nu stiu,poate prefera sa vanda telefoane mai putine dar pe bani mai multi,totusi pentru utilizator ar fi indicat invers,telefoane mai multe pe bani mai putini.

Miha_Z
#StarMember
Interesant, dar pana apare ma bucur de Note 10+. :))

Vio73
#StarMember
Sunt performante pe anumite segmente, dar oricum ar fi, nu merită o căruță de bani. Găsești telefoane mult mai ieftine și chiar mai dotate!

FaraUnID
Campion certificat

Iata ca dupa zvonuri avem si primele fotografii oficiale plus caracteristicile lui Samsung Galaxy Note 10 Lite.

Cei care consideră că modelele Note10 şi Note10+ sunt prea scumpe, însă îşi doresc un smartphone cu stylus cu design mai modern decât Note9, vor avea acum opţiunea de a cumpăra un Note10 Lite. Telefonul beneficiază de un display similar cu cel de pe S10 Lite (6,7”, Super AMOLED şi perforat central, cu rezoluţie Full HD+), şi de aceeaşi funcţionalitate dual-SIM cu posibilitate de a mări spaţiul de stocare.

Diferenţa vine în materie de putere de procesare, modelul Note10 Lite fiind bazat pe acelaşi procesor octa-core pe 10nm pe care l-am întâlnit şi pe Galaxy Note9: Exynos 9810 la 2,7 GHz. Acesta vine de asemenea cu 6 sau 8 GB memorie RAM şi 128 GB stocare internă. De altfel, şi capacitatea bateriei este similară între cele două dispozitive noi: 4.500 mAh cu încărcare rapidă la 25W.

La capitolul camere foto, Note10 Lite are un sistem diferit. Camera principală de 12 megapixeli f/1.7 beneficiază de focalizare dual pixel şi stabilizare optică, în timp ce camera tele de 12 megapixeli f/2.4 are de asemenea stabilizare optică. În cele din urmă, Galaxy Note10 Lite beneficiază de o cameră ultra-wide de 16 megapixeli f/2.2. Din acest punct de vedere, acest model pare să fie comparabil cu dispozitivele Galaxy Note10 şi S10 la capitolul foto, cel puţin pe hârtie.

Desigur, Note10 Lite vine şi cu un stylus S-Pen, care duce la dimensiuni puţin mai mari şi greutate cu 12 grame mai mare faţă de Galaxy S10 Lite (198 grame faţă de 186 grame). Şi acest model urmează să fie lansat înainte de sfârşitul trimestrului întâi, cu un preţ de pornire de 600 de euro.

Telefonul urmează să fie afişatela standul Samsung de la târgul de tehnologieCES 2020, care începe săptămâna viitoare în Las Vegas.

Sursa - https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/galaxy-s10-lite-si-note10-lite-anuntate-oficial.-vin-cu-hardware-high-end-si-preturi-mai-mici-18684800/