Când încerc să deschid aplicația (orange money), îmi apare poza de mai sus, care nu-mi permite accesarea aplicației. Am Android 11. Dacă apăs butonul de conectare, aplicația mă obligă ca la o reinstalare să introduc toate datele, însă după aceea apare aceeași poză, care nu-mi permite să acesez aplicația: să fac transferuri, să alimentez, să fac plăți (nici cu cardul fizic), etc. Cei de la orange au făcut această modificare acum când toată lumea e în concediu, dar probabil și cei care au făcut modificările sunt plecați. Am sesizare înregistrată la orange money acum 9 zile. La nici un alt cont sau card nu am mai întâmpinat aceste probleme și un timp așa mare de rezolvare a problemei. E posibil ca aplicația să meargă pe alte versiuni de android (mai vechi de exemplu -dar e doar o presupunere), dar nu mi-au spus la care sunt probleme.