anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Apple plănuieşte să renunţe la operatorii telecom

FaraUnID
Campion certificat

În câţiva ani, Apple speră să ofere smartphone-uri din gama iPhone care să nu mai folosească operatori tradiţionali de telefonie. Asta se va întâmpla dacă proiectul său secret va fi un succes, întrucât o echipă de ingineri cu experienţă în domeniul comunicaţiilor prin satelit lucrează la o nouă tehnologie, care va permite transmiterea de date din satelit direct pe telefon, fără a fi necesare tradiţionalele antene radio GSM.

Nu este clar cât de departe doreşte Apple să meargă cu acest proiect, însă un raport Blomberg spune că o echipă de 12 ingineri încearcă să creeze tehnologii de comunicare prin satelit pentru generaţiile viitoare de iPhone. Aceştia ar putea permite astfel funcţionarea independentă de reţelele telecom a telefoanelor mobile, putând iniţia apeluri şi face transfer de date direct prin satelit. Acest lucru ar însemna că nu ar mai conta dacă eşti sau nu în raza de acoperire a antenelor GSM, întrucât ai putea avea semnal oriunde în lume.

Desigur, tehnologia de transfer de date prin satelit nu este la fel de rapidă precum cea prin 5G, de exemplu, noul standard care abia ajunge în mâinile utilizatorilor. Există posibilitatea ca Apple să aibă în plan mai multe tipuri de funcţionalitate pentru astfel de comunicaţii. În primul rând, ar putea asigura independenţa companiei de operatorii telecom, ceva ce inclusiv Steve Jobs îşi dorea încă de când a lansat primul model de iPhone.

În al doilea rând, iPhone-urile ar putea primi localizare prin GPS mult mai precisă şi mai rapidă, sau funcţii noi care să permită utilizarea geolocaţiei. În cele din urmă, telefoanele ar putea avea funcţii de securitate îmbunătăţite. Chiar dacă nu eşti în raza unui turn GSM, telefonul tot va avea acces la comunicaţii, putând suna după ajutor în cazul în care te afli în pericol.

Totuşi, pornirea unui serviciu de telefonie prin satelit nu este tocmai ceva simplu. Alte companii au încercat să ofere astfel de servicii şi s-au lovit de multe piedici. Cea mai mare este costul imens al infrastructurii, fiind necesară lansarea sateliţilor care să înconjoare planeta pentru a putea funcţiona. Alternativ, sateliţii ar putea fi închiriaţi de la alte companii, ceva ce ar creşte şi mai mult costurile. Având însă în vedere că şi Amazon plănuieşte să lanseze câteva mii de sateliţi în orbită în scopuri similare, probabil că Apple nu va dori să rămână în urmă la acest capitol.

Este un plan pe termen lung, care s-ar putea dovedi a nu fi viabil pentru lansare. Totuşi, având în vedere că Apple a angajat foşti ingineri ai Google, care se ocupau de divizia de fotografii din satelit a companiei, măcar este clar că proiectul este luat în serios. Michael Trela şi John Fenwick sunt ingineri în domeniul aerospaţial şi au petrecut ultimele 18 luni pentru a cerceta cât de realizabil este un astfel de proiect pentru Apple. Aceştia şi-au dat acordul şi se pare că vor petrece următorii câţiva ani pentru a crea acest sistem de comunicaţie pentru iPhone-urile din generaţiile viitoare.

Probabil că cel mai devreme am putea vedea rezultate în această direcţie prin 2024 sau 2025. Având în vedere cât de departe în viitor este această dată, nici măcar nu ştim exact cum va arăta un telefon mobil al acelui moment, sau ce alte tehnologii de transfer de date vor apărea până atunci. Este posibil ca până în 2025 să vedem această tehnologie şi de la alţi producători de telefoane, sau, de ce nu, chiar de la operatorii telecom.

Sursa - https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/apple-planuieste-sa-renunte-la-operatorii-telecom-pentru-iphone.-dezvolta-tehnologie-de-transfer-de-date-prin-satelit-18676247/

9 Răspunsuri 9

teacher_
#StarMember
Deocamdată este o utopie ideea asta. Dar nu este imposibil pe viitor, pentru că americanii pot dispune într-adevăr de tehnologie pentru a face asta. Nu știu în ce măsură vor fi de acord unele țări să renunțe la operatorii telecom, asta ar însemna ca totul să treacă direct în mâinile lor, apeluri, contacte, orice listă. Și se mai plâng de chinezi 🙂

Razvan
#StarMember
Personal, nu cred ca va avea sorți de izbândă aceasta idee. Costurile de exploatare ale sateliților sunt mai mari comparativ cu cele tradiționale (terestre) și să vedem cine le va suporta, posibil clientul final și în acest caz, s-ar putea ca prețul final de achiziție să crească exponențial. Timpul le rezolvă pe toate, cum și în ce fel, om vedea.

FaraUnID
Campion certificat

Nu este nicio utopie pentru ca in momentul de fata exista pe piata telefoane care utilizeaza exclusiv sateliti in locul retelelor GSM si exista inca de prin anii '80.

Telefonie prin satelit, telefon prin satelit, sau satphone, din expresia engleză satellite phone, este un tip de telefon mobil care se conectează direct la un satelit de comunicații în locul rețelei GSM.

Telefonia mobilă prin satelit reprezintă principala metodă de comunicare utilizată în zonele în care telefonia mobilă GSM nu este disponibilă (nave maritime, platforme petroliere marine, zone montane la mare altitudine, zona unui deșert, regiuni polare). Sunt folosite de asemenea, în situații de calamități naturale în care infrastructura de comunicații convențională a fost deteriorată.

Telefoanele mobile prin satelit oferă funcționalități similare cu telefoanele mobile terestre: voce, serviciul de mesaje SMS și Fax, acces internet. Aceste telefoane dispun de o antenă externă pentru conectarea la satelit, sunt mai grele decât telefoanele mobile convenționale și costul este mai mare. Anumite modele se pot conecta și la rețelele de telefonie tradiționale.

În funcție de arhitectura unui sistem particular, acoperirea poate fi globală sau doar pentru anumite regiuni. Fiecare telefon prin satelit este livrat cu un cod (număr de 5 cifre care începe cu 881 sau 882) atribuit de către Uniunea Internațională pentru Telecomunicații (ITU-T) rețelei de telefonie prin satelit. Anumite țări ca Rusia, Coreea de Nord, Cuba, India, Sri Lanka, Sudan și Ciad interzic sau restricționează utilizarea telefoanelor prin satelit din considerente de securitate națională.

TELEFONIA PRIN SATELIT APARE LA SFARISTUL ANILOR 1980, ca urmare a progreselor în tehnologia spațială și de telecomunicații. Telefonul prin satelit a apărut pe piața comercială în 1998 dar nu a atins un succes datorită rețelelor de telefonie mobilă clasică.

Primele telefoane prin satelit cu dimensiune aproapiată de cea a unui telefon mobil GSM, a fost seria Iridium 9500.

Telefonul mobil prin satelit funcționează prin intermediul unei rețele de sateliți artificiali, care înlocuiește antenele terestre utilizate de către un telefon mobil convențional. Semnalul transmis și primit de către telefon este preluat de satelit care-l retransmite la o stație la sol.

Rețelele de telefonie mobilă prin satelit folosesc sateliți aflați în orbita joasă a Pământului, sau în orbita geostaționară.

Operatori:

- Inmarsat: cel mai vechi operator de telefonie prin satelit, fondat în 1979, specializat în domeniul servicilor de telefonie pentru nave maritime și aeronave precum și al transmisiunilor de date de bandă largă prin terminale mobile. Inmarsat operează 11 sateliți geostaționari; acoperirea este globală, cu excepția regiunilor polare; oferă cea mai bună viteză de transfer a datelor, apropiindu-se de o conexiune medie de tip broadband.

- Globalstar: rețeaua a intrat în serviciul comercial la sfârșitul anului 1991; folosind 48 de sateliți în orbită joasă, oferă acoperire globală, cu excepția sudului deșertului Sahara, și regiunile polare; telefoanele Globalstar pot funcționa și pe baza rețelelor locale de telefonie mobilă

- Thuraya : înființată în 1997, compania oferă acoperire în Europa, sudul Africii, Orientul Mijlociu, Asia, Australia, Oceania.

- Iridium: asigură acoperirea globală, inclusiv pe suprafața oceanelor și în regiunile polare; operează 66 de sateliți în orbită joasă; serviciul comercial a început în noiembrie 1998.

- SkyTerra: companie americană de telefon prin satelit, care folosește doi sateliți geostationari MSAT-1 și MSAT-2; în prezent utilizează echipamente similare cu Inmarsat, dar intenționează să lanseze un serviciu în America cu ajutorul dispozitivelor portabile similare cu cele Thuraya.

- ACeS (Asia Cellular Satellite): un operator mai mic, folosind un singur satelit geostaționar, furnizează servicii de voce și date în Asia de Est, Asia de Sud și Asia de Sud - Est.

Sursa - https://ro.wikipedia.org/wiki/Telefonie_prin_satelit

Razvan
#StarMember
Digi mobil utilizează semnalul de telefonie prin satelit pe site-urile greu accesibile cu fibra optică și care nu au vizibilitate directa la altele ca să preia semnal de la ele și sunt alimentate cu energie electrica produse de panouri solare.

Jay
Campion certificat
Lupta pentru putere la nivel mondial.. Informația inseamna putere, deci fiecare vrea sa stie ce face populația.. desigur, nu pentru putere ci pentru a evita diverse acțiuni periculoase.. 😄

Romeo_
Senior certificat
Desi pare uimitor este foarte greu de realizat.Apoi mai sunt si companiile de telefonie care nu cred ca vor sa piarda clientii si profitul acestea putand sa puna mici piedici in aplicarea celor spuse.

Vio73
#StarMember
Nici eu nu cred că va fi un succes! Și chiar dacă ar fi din punct de vedere tehnologic, costurile vor fi foarte mari, atât pentru ei, cât și pentru utilizatori. Vom vedea!

FaraUnID
Campion certificat
In momentul in care vinzi un APPLE iPad Pro cu aproximativ 8000 lei, un iPhone 11 Pro cu aproximativ 8000 lei, un MacBook Pro cu aproximativ 15000 lei iar un Sistem All in One iMac Pro cu aproximativ 25000 lei si asta in conditiile in care costurile de productie pentru aceste dispozitive reprezinta o fractie din pretul de raft, nu cred ca vor avea probleme in lansa chiar si propriul satelit de telecomunicatii.

Vio73
#StarMember
Da, există și posibilitatea să găsească potențiali cumpărători de astfel de servicii și la prețuri exagerate. Depinde și câți! Mă gândesc la faptul că îți trebuie un număr mare, nu un segment redus de utilizatori. Sigur, vom vedea cum stau treburile în realitate.