anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Notificare unilaterala Orange majorare

AdrianSpy
Junior entuziast

Salutare, am primit dupa 2 luni de portare la Orange o notificare de majorare unilaterala. Nefiind de acord cu aceasta, pot sa ma portez in alta retea fara probleme? 

1 Soluţie acceptată‚

Pololică
#StarMember

Salut! 

Să-ți spun pe scurt ce am făcut eu când am primit notificarea de majorare: portat 3 numere în alta parte. Toate erau în luna 10 (din 24) plus un telefon redus cu plata în rate. Am încercat negociere dar nu mi-au convenit condițiile și am portat la jumătatea lunii.

Evident, a venit factura luna următoare (pe minus cu diferența de abonamente) și cu penalizare. Am constatat în secunda doi (la Orange) și le-am cerut factura de corecție, notificand la rândul meu ca factura x cu penalizare nu va fi plătită în cazul în care nu se emite factura de corecție (și am cerut în scris răspunsul chiar dacă am fost sunat). Totul s-a rezolvat ca între adulți: Orange a trimis factura de corecție, eu am plătit ce mai aveam de plata (încă 14 rate). 

Vizualizare soluţie în postul original

34 Răspunsuri 34

Vio73
#StarMember

Salutare!

Orice notificare de acest gen îți dă această posibilitate. Oricum, în notificarea respectivă trebuie să fie specificate toate posibilitățile.

Baftă! 

AdrianSpy
Junior entuziast

Tocmai ce am vb cu cineva la rel cu clientii si imi spune ca o sa trebuiasca sa platesc despagubri. Ea zice ca trebuie sa renunt la contract si atat, nu sa ma portez, zice 100% o sa platesc.  Am patasat si poza la prima postare , o sa incerc sa caut ceva info. 

Este clar ce ti se spune acolo. Poți depune sesizare la rezilieri@orange.com, cum ți se spune acolo. Nu contează ce spun cei de la 300. 

Baftă!

arsradu
#StarMember & February's Problem Solver

Salut Adrian,

Da, se poate, binenteles. Pentru portare, trebuie sa faci o cerere la operatorul la care vrei sa te portezi. 

Client Orange

AdrianSpy
Junior entuziast

Salut Radu , Tocmai ce am vb cu cineva la rel cu clientii si imi spune ca o sa trebuiasca sa platesc despagubri. Ea zice ca trebuie sa renunt la contract si atat, nu sa ma portez, zice 100% o sa platesc. La portare stiu cum se procedeaza ca am venit prin portare, dar ideea este sa nu pierd numarul si nici sa platesc mii de lei despagubire ca ma portez inainte de expirarea contractului. Ma gandesc ca daca fac o cerere de reziliere cu o anume data si ma portez intre timp. platesc doar pentru acea perioada

arsradu
#StarMember & February's Problem Solver

Da....doar ca, vezi tu, cererile astea tind sa se proceseze foarte greu. Fie ca sunt foarte multe, fie...din alte motive. Intre timp, fie ca faci o cerere de reziliere, fie ca faci o cerere de portare, tot ar trebui sa te contacteze cineva pentru o noua oferta (sau renuntarea la marirea respectiva, in functie de cum decurge conversatia). Deci, te poti astepta si la asta.

Acuma, daca la reziliere nu se percep taxe, nu vad de ce s-ar percepe la portare. Dar...daca vrei sa fii extra safe, poti sa faci o cerere de reziliere, dupa cum e mentionat in email, si sa astepti sa fii contactat. Problema mai mare o sa fie cu numarul... Pentru ca esti client OROC, din cate inteleg eu, si nu exista Prepay. Deci....va trebui cumva sa-ti treci numarul la Orange (ORO, nu OROC), pe Prepay, dupa care sa-l portezi in alta retea.

Ceea ce...in functie de cat de repede se proceseaza acea cerere, si te suna cineva...poate sa dureze mai mult sau mai putin.

Din punctul meu de vedere, in cazul asta, nu ar trebui sa fie nicio diferenta intre reziliere cu cerere de reziliere, si portare.

Dar, daca vrei, le poti face eventual pe amandoua. :)) In email scrie doar ca trebuie sa anunti in 30 de zile, nu si ca trebuie sa astepti 30 de zile (sau mai mult) dupa un raspuns.

Deci...cum crezi ca e mai bine. Eventual, poti trimite un email la infoclienti@orange.com sau rezilieri@orange.com (ai aici mai multe mijloace de contact in scris, atat pentru ORO cat si pentru OROC), si vezi si alta parere. Macar ai un raspuns in scris, in caz de ceva. Altfel, stii cum e vorba, zboara. 🙂

Client Orange

Razvan
#StarMember

Salut! Portează-te liniștit, nu vei plăti nimic. După ce ți se emite ultima factura cu eventualele despagubiri, depui o sesizare către Orange să le retragă, in caz contrar îți rezervi dreptul să depui o sesizare la autoritatea competentă. Succes! 

AdrianSpy
Junior entuziast

Ma gandesc sa trimit o cerere de reziliere si in acelasi timp sa fac si o cerere de portare. Sa fiu acoperit 

FLo1
#StarMember

@AdrianSpy: Bun venit în Comunitate. tristă abordarea / situația ta. Cel mai bine și îți recomand pentru siguranță mai întâi  să reziliezi abonamentul prin trecere la prepay (ca să nu pierzi numărul). Rezilierea unilaterală.... zero pagube. Ulterior dacă în 30 de zile nu se remediază problema abonamentului, după o încărcare de 5 euro a prepay-ului calea portării este lipsită de condiții. Succes, indiferent ce vei alege.

ANAMARIA72
Junior

Cred ca te-ar ajuta o plangere la institutiile abilitate. Daca operatorul iti spune ca vei plati despagubiri, iar aici pe forum ti se spune ca nu, inseamna ca este o lipsa grava de comunicare intre departamente. Asta o stie toata lumea, dar prea putin o recunosc. In cazul meu plangearea mi-a oferit toate beneficiile din lume. Portare rapida, mult mai rapida decat daca as fi sunat sau mers in magazin. Se poate doar cu forta majora la Orange, sunt masochisti de fel. :)) Bafta!

arsradu
#StarMember & February's Problem Solver

O singura precizare. Noi, cei de aici din comunitate suntem, in mare parte, clienti, nu angajati Orange. Comunitatea nu este un departament Orange de suport. Deci, nu se pune problema de comunicare intre departamente. 🙂

Sugestiile de mai sus se bazeaza pe experienta si/sau cunostintele fiecaruia.

Client Orange

Anonim
Neaplicabil

Ia uite-o ce frumoasa e scumpirea. Deci informatia primita de la o cunostiinta a fost corecta cum ca iar vor urma mariri noi de tarife. 🙂

Tot asa, Orange.

Reziliaza fara griji si fa-le si reclamatie la ANCOM si ANPC, nu te lua dupa ce zic cei din CC.

Anonim
Neaplicabil

Vad ca Orange deja si-au facut un obicei din aceste scumpiri deja de 2-3 ori pe an, anual. Asta deja e caz de anchetat la CE. Hotie pe fata. Mereu aceeasi placa cu scumpirile si pe site abonamentele sunt reduse pentru clientii noi.

Efectiv hotie si prosteala pe fata pentru romanii care indura asa ceva de cand e tara asta.

Raspunsul lor: La fel e si la competitie, dar daca te uiti la digi.. platesti 2 euro pe un abonament 5g cu 80 de gb :)))). Au si un site mai bine facut, nu p..anarama asta din care nu intelegi nimic.