anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Reducerea tarifelor de roaming cu Moldova

TheSpecialist
Maestru

Guvernele de la București și Chișinău vor semna vineri, 11 februarie, un acord privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internațional și a celor de apeluri internaționale între cele două state, potrivit unui proiect aflat pe agenda de joi a Executivului. Pentru apelurile efectuate în roaming din România în Republica Moldova, tarifele vor scădea de cel puțin 10 ori.


Acordul urmărește să creeze cadrul de colaborare între partea română și partea din Republica Moldova în scopul reducerii sustenabile a tarifelor de furnizare pe piața cu amănuntul a serviciilor de roaming internațional: voce, SMS și date, respectiv a celor de apeluri internaționale între cele două state.


Trebuie subliniat faptul că semnarea unui acord în acest domeniu reprezintă o premieră în cadrul Uniunii Europene. România devine astfel primul stat, parte a regimului RLAH (Roam Like At Home) al UE, care semnează un tratat internațional în materia roamingului, fără a fi prejudiciat în vreun fel Regulamentul RLAH al Uniunii.


Acest acord va fi pus în aplicare de către companiile de telefonie mobila în cel mult 3 luni de la data întrării în vigoare.


Personal , consider ca este o veste foarte bună, pt ca merg des în țara vecină. Sper doar sa nu se transforme într-un roaming mai ieftin cu Rusia.

17 Răspunsuri 17

And04
Senior
Salutare, @The Special List Multumim mult pentru info!

Viocat
Senior certificat
O veste buna. Sunt o grămadă de studenti din Republica Moldova care trebuie sa ia legatura cu cei de acasa.

delfinas
#StarMember
In sfârșit! Demult trebuia făcută o convenție între România și Republica Moldova, 2 țări surori. Vorba cântecului: "Țară veche, țară nouă, Parcă-i una, parcă-s două. Ba aparte, ba-mpreună, Parcă-s două, parcă-i una....". Macar așa să se facă încă o punte de legătură între frați.

TheSpecialist
Maestru
#delfinas, as marca răspunsul tău ca soluție, atât de mult îmi place melodia respectiva.

Pololică
#StarMember
De laudat initiativa , dar e o bila (sa zicem gri) pentru Orange: Vodafone are tarife preferentiale in tarile in care este prezent (in reteaua proprie, evident), iar orange nu (Moldova ar fi exceptia de la regula in tarifarea comerciala). Oricum, poate Romania va semna tratate bilaterale si cu restul tarilor din jur (Serbia, Turcia, etc), in special ca o parte din concedii le petrecem in tarile respective.

TheSpecialist
Maestru
Te contrazic . Exista o opțiune de roaming la Orange care se numește Go Moldova . Sunt tarife preferențiale acceptabile pt un stat non UE . Eu am folosit aceasta opțiune și pe partea de internet a fost excelent ( apeluri nu prea am inițiat ca nu am avut nevoie) .

Pololică
#StarMember
Fara optiune sunt mai mici fata de restul tarilor din zona (nu ma leg de cele 3 optiuni disponibile), dar e doar pentru Basarabia, nu si pentru celelalte tari. Daca aleg o tara in care Orange este prezenta (Sa zicem Egipt) o sa vezi ca la concurenta (unde este Vodafone prezent, sa zicem tot Egipt), o sa vezi ca tarifele Orange sunt standard, la Vodafone sunt preferentiale (evident, prin reteaua Vodafone Egipt). Comparam optiune de 25E (Orange) sau 13E/MB (la liber) cu Vodafone (20E optiune) sau 4E pentru 10 min sau 4E pentru 100MB? Ce zici? Strict pe acest subiect (roaming in tarile non-SEE in care Orange este prezent) sa avem tarife mai mici. Si nu, nu merge scuza ca sunt firme diferite (juridic da, sunt diferite, dar firma mama France Telecom/Orange SA) unul poate si celalalt nu.

TheSpecialist
Maestru
Corect , dar Vodafone pierde și în tarile respective la calitatea semnalului și a traficului de internet. Degeaba ai net mai ieftin dacă ești în croaziera pe Nil și nu poți sa îl accesezi, ca tot vorbeam de Egipt.

delfinas
#StarMember
Am auzit acum la radio o stire conform careia tariful de roaming va fi eliminat in cazul Romania-Moldova, ceea ce e senzational!!! E ca o unire! DETALII: http://www.romania-actualitati.ro/intelegeri-semnate-in-sedinta-comuna-a-guvernelor-romaniei-si-r-moldova-165726

Vio73
#StarMember
Mi se pare o idee excelentă, mai ales că sunt români și de o parte și de alta a Prutului. Mulțumim frumos!

DanielaH
Moderator

Update: Din 22 martie 2022 sunt disponibile două noi opțiuni pentru roaming în Republica Moldova: Go Moldova Plus și Go Moldova Data.

Odată cu lansarea acestota, au ieșit din ofertă vechile opțiuni: Go Moldova si Travel Data Moldova.

 

Detalii aici pentru abonamente si aici pentru PrePay.

TheSpecialist
Maestru
Dacă opțiunea veche este încă activa , ce se întâmplă cu ea ? Rămâne valabila pana la epuizarea resurselor incluse ?

Pololică
#StarMember
Interesante si preturi mai mult decat decente. Pe viitor aveti in plan optiuni similare si pentru tarile turistice mai des frecventate de noi (Turcia, Serbia, etc)?

DanielaH
Moderator
@The Special List, da, opțiunile de roaming existente ramân neschimbate. @Pololica, nu avem momentan astfel de informații dar, ca de obicei, vă vom anunța dacă apar schimbări.