anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Xiaomi a obtinut brevetul pentru un telefon pliabil

FaraUnID
Campion certificat

Dupa conceptul telefonului tri-fold Xiaomi a obtinut brevetul pentru un telefon pliabil care seamana izbitor de mult cu Huawei Mate Xs.

 

Deconspirat de schițele incluse într-un brevet recent acordat, planul celor de la Xiaomi vizează lansarea unui nou model de telefon pliabil, cu design vădit inspirat de un produs al rivalului Huawei.

 

Nu este clar cum anume a fost obținut brevetul respectiv, prin definiție, tehnologiile nou brevetate trebuind să descrie inovații reale, care nu se regăsesc în brevetul altui producător. Totuși, Xiaomi descrie un produs care a putea intra cu ușurință în portretul robot al modelului Mate Xs lansat deja de Huawei: ecran pliabil pe exteriorul carcasei ce se deschide din partea stângă, posibilitatea adaptării smartphone-ului la formatul unei tablete compacte și cu ecranul aproximativ pătrat, având camera foto și alți senzori plasați pe o bandă îngustă lăsată într-o zonă neacoperită de ecranul pliat pentru transport.

 

Completând lista de asemănări, telefonul pliabil brevetat de Xiaomi ar urma să aibă un buton pentru eliberarea ecranului plasat pe lateralul carcasei, respectiv taste Power și Volum pe latura opusă.

 

Pe colțul porțiunii de carcasă rămasă neînvăluită de ecran se va afla conectorul USB-C. Putem doar presupune că pe latura opusă vom găsi și o ieșire pentru căști de tip jack.

 

Cert este că Xiaomi experimentează de ceva timp cu telefoane pliabile, ultimul exemplu fiind un model al cărui ecran are două zone de pliere. Probabil, nu foarte practic, designul anterior ar putea fi schimbat cu ceva care funcționează, eventual, puternic inspirat de competiție.

 

Sursa - https://www.go4it.ro/content/telefoane-mobile/xiaomi-mate...

 

Daca pana acum chinezii copiau de la altii, acum vad ca incep sa se copieze intre ei.

 

4 Răspunsuri 4

MihaelaC
Community Manager
Community Manager
Din ce în ce mai multe brand-uri au început să facă telefoane pliabile. Este un concept interesant și sigur se va forma un target specific pentru astfel de modele. M-am jucat puțin cu Galaxy Fold, dar mi s-a părut greoi și destul de mare chiar și în forma pliată, iar de preț nici nu vorbim 🙂 Să vedem ce preț va avea cel de la Xiaomi.

FaraUnID
Campion certificat
Xiaomi a avut un concept tri-fold, extrem de interesant, de care nu se mai stie nimic.

Miha_Z
#StarMember
Chiar era interesant conceptul tri-fold. Frumos acel telefon dar mi se pare riscanta utilizarea lui in exces. As sta mereu cu grija ca sa nu se fisureze.

Vio73
#StarMember
Frumos acest telefon, dar eu unul, nu prea mă împac deloc cu telefoanele pliabile. Cam SF acest telefon, dar cred că vor exista cu siguranță clienți și pentru el.