Categoria
Caută informații despre produsele și serviciile Orange și ce-i nou din tehnologie. Simplu, eficient și fun.
Întrebare fară răspuns
Modul avion (airplane mode) este una din funcțiile existente pe dispozitivele mobile. Această funcție nu este exclusiv legată de navigația aeriană, de aceea ne-am gândit să dedicăm un topic special.
Ce este modul avion?
Este o funcție a echipamentelor și dispozitivelor care ne permit să rămânem fără niciun tip de conexiune wireless. În modul avion nu vom putea accesa date mobile, nu vom putea primi apeluri sau trimite mesaje. Nici nu vom putea folosi Wi-Fi, NFC, Bluetooth, GPS sau alte forme de comunicare prin unde.
În ultimii ani a fost dezvoltată o a doua formă de airplane mode prin care putem păstra câteva opțiuni precum Wi-Fi sau Bluetooth. În modul avion putem totuși folosi funcțiile telefonului de cameră sau lanternă, de exemplu. În plus, vom avea acces la memoria lui internă pentru a putea consulta documente sau vizualiza / asculta fișiere multimedia descărcate anterior.
Cum se activează / dezactivează modulul avion?
Pe dispozitivele Android, cel mai simplu este să accesăm setările rapide, unde vom găsi o pictogramă în formă de avion. Dacă o apăsăm, acea pictogramă va deveni colorată și în același timp vom vedea cum devin inactive (gri) toate celelalte care reprezintă opțiuni de conectivitate wireless. Pe dispozitivele cu sistem de operare iOS, funcționarea este similară. Trebuie doar să mergem la centrul de control și să apăsăm butonul pentru modul avion.
Pentru a-l dezactiva, în ambele cazuri trebuie să efectuăm procesul invers. Vom apăsa același buton, dar acum trebuie să avem în vedere ce opțiuni de conectivitate wireless ne interesează. De exemplu, putem dori ca Wi-Fi-ul să revină, dar nu și Bluetooth-ul. Așadar, vom verifica rând pe rând ce opțiuni sunt activate și de care avem nevoie în acel moment.
Când se folosește modul avion?
Este util în orice situație în care dorim să împiedicăm dispozitivul nostru să emită unde. Unul dintre motivele pentru care se face frecvent acest lucru este evitarea interferențelor cu alte dispozitive.
Mulți oameni îl folosesc de exemplu și pentru a evita să fie întrerupți, oprind astfel temporar apelurile, mesajele de pe rețelele de socializare, e-mailurile etc.
Există însă și alte situații când putem utiliza această funcție – de exemplu când vrem să încetinim procesul de consumare al bateriei sau vrem să resetăm conexiunea de date prin activarea și dezactivarea modului avion.
Voi utilizați modul avion? În ce situații? Vă așteptăm aici cu experiențe și sfaturi și, bineînțeles, completări pe această temă.
Răspunsuri
Folosesc Mod Avion destul de des. Cel mai des pentru a face o reintrare in retea fara sa fie nevoie sa restartez telefonul. E mai rapid, si consuma mult mai putina baterie decat un restart.
De asemenea, il folosesc pentru ceea a fost conceput: oprirea undelor radio la decolare/aterizare in calatoriile cu avionul. :)
Acum cativa ani cand am fost cu avionul, compania aeriana avea ceea ce se numeste "in-flight WiFi". Nu e tocmai acces la internet. E mai degraba o retea interna, accesabila prin WiFi, cu filme/muzica/entertainment, sa nu te plictisesti. Atunci am aflat si faptul ca poti sa ai WiFi, chiar si in Mod Avion. Trebuie doar sa le activezi pe rand. Intai Modul Avion, apoi WiFi-ul.
O alta intrebunintare utila este cea in care treci telefonul in Modul Avion pe timpul noptii. Nu vrei sa fii deranjat, dar vrei totusi sa auzi alarma de dimineata. :) Si intrucat telefoanele mai noi nu au functie de pornire la alarma (vechile telefoane Nokia cu Symbian aveau asa ceva, dar se pare ca nu toate imbunatatirile s-au pastrat de-a lungul timpului), asta e cam singura varianta in care poti sa ai alarma de dimineata fara restul notificarilor, peste noapte.
Si inca una: cand vrei sa-ti pui telefonul la incarcat, si nu vrei sa-ti consume baterie in timp ce se incarca, prin faptul ca ramane conectat la retea. Ajuta la o incarcare mai rapida, pentru ca nu mai ai la fel de multi consumatori.
Binenteles, la fel de bine poti sa-l inchizi de tot. Si indicat ar fi sa-l inchizi de tot. Dar daca vrei sa ai acces la celelalte functii, e o solutie buna sa-l treci pe Mod Avion.
Folosesc destul de des modul avion. :)
Multumim mult pentru informatii!
Multumim pentru informatii.
As adauga cateva in plus, punctuale:
Folosesc modul avion când călătoresc cu avionul sau când doresc să se cupleze telefonul la rețeaua 4g+, dacă nu se întâmplă în mod automat. Mulțumim pentru clarificări!
Modul avion doar cand esti in avion iar in rest poti tine telefonul cu fata in jos daca nu doresti sa fi deranjat.
Trixen, si Google Maps are varianta offline. :) Poti sa-ti descarci portiuni din harta (din pacate nu am gasit o optiune prin care sa poti descarca harti complete ale diverselor tari), si fie le va accesa automat cand nu ai semnal/conexiune la net de niciun fel, pentru ca nu e, fie cand treci tu telefonul manual pe Mod Avion. Mai pe scurt, cand esti offline.
Ai aici mai multe detalii: https://support.google.com/maps/answer/6291838?hl=en&...
O singura chestie (si nu stiu daca s-a modificat ceva in ultimele update-uri, dar asa era mai demult): hartile offline sunt doar pentru car navigation. Nu si pedestrian. De ce...nu stiu, dar asa e/era.
Folosesc modul avion atunci cand calatoresc cu avionul, cand vreau sa resetez numai rețeaua sau cand nu vreau sa fiu deranjat.
P.s O intamplare amuzanta: cumparasera vecinii un telefon unui unchi care nu avea nicio treaba cu telefonia. La un moment dat era el nemultumit de functionarea vocii in timpul convorbirilor telefonice. Nepotul ii sugereaza telefonic sa il treaca in modul avion. 3 saptamani nu au putut comunica intre ei pentru ca telefonul respectiv nu a stiut sa aterizeze cand a trecut la propriu in modul avion:)
Mulțumim mult pentru review!
DA- folosesc zilnic modul avion si trec pe wifi-call deoarece in casa semnalul chiar si pe 2G este foarte slab la mine in casa :)
Am folosit aceasta funcție doar când am călătorit cu avionul , dar astăzi am aflat ca este utila în mult mai multe situații. Mulțumesc tuturor pt tips-uri!
În afară de avion, am mai folosit modul avion doar la câteva ședințe importante. E o unealtă bună atunci când dorești liniște și nu vrei să fii deranjat. ;)))
cocolosh a răspuns
The Special List a răspuns
mihai_13 a răspuns
Bugnar Tudor a răspuns
Viocat a răspuns
arsradu a răspuns
Haptic a răspuns
Vio73 a răspuns
Trixen_old a răspuns
And04 a răspuns
arsradu a răspuns
MihaelaC a adăugat o nouă întrebare
Salut! Am observat că petreci timp în Comunitatea Orange, dar nu te-ai înscris încă.
Dacă te inscrii și devii membru, poți adresa întrebări în comunitate, poți să ajuți și tu alți membri și poți câștiga puncte, badge-uri și să te bucuri de multe alte beneficii!
Întotdeauna există cineva care te poate ajuta să afli răspunsul la o întrebare.