Întrebare fară răspuns

ANCOM - În ce condiții se încheie contractele initiate printr-un apel telefonic

ANCOM: Utilizatorii pot încheia un contract de telefonie, internet sau televiziune și de la distanța, de cele mai multe ori, aceste contracte fiind inițiate printr-un apel telefonic primit de la furnizor.

În contextul sanitar actual, acest tip de prezentare a ofertelor și de încheiere a unor noi contracte prin intermediul mijloacelor de comunicații a devenit tot mai popular.

De aceea este important ca utilizatorii sa cunoasca care sunt pașii legali care trebuie parcurși și mai ales faptul ca, dupa conversația telefonica inițiala, furnizorul trebuie sa transmita toate informațiile referitoare la oferta și pe un suport durabil (hârtie, e-mail, fax).

 

Contractul se considera încheiat doar daca utilizatorul a semnat oferta și a transmis-o furnizorului sau a trimis consimțamântul scris pe un suport durabil catre furnizor.

 

În anul 2020, Autoritatea a primit o serie de sesizari de la utilizatori cu privire la contractele încheiate la distanța, din care a reieșit faptul ca existau anumite deficiențe în procesul de încheiere a acestora. În acest sens, ANCOM a efectuat un numar de 29 controale, în urma carora au fost aplicate amenzi în cuantum de 480.000 lei. Autoritatea va continua sa monitorizeze modalitațile de încheiere a contractelor la distanța și sa ia masurile care se impun.

 

Pași pentru încheierea unui contract la distanța în urma unui apel telefonic:

 

PASUL 1: În cadrul convorbirii telefonice, furnizorul are obligația de a oferi inițial o serie de informații minime cu privire la oferta:

  • identitatea furnizorului;
  • principalele caracteristici ale serviciilor și produselor care urmeaza sa fie contractate;
  • prețul total al serviciilor și produselor: valoarea planului tarifar; beneficiile incluse și valabilitatea acestora;
  • extraopțiunile ce urmeaza sa fie activate și valoarea acestora, tarifele aplicate dupa consumul resurselor incluse, costurile de transport pentru primirea și eventual returnarea produsului, daca este cazul;
  • condițiile, termenele și procedura de exercitare a dreptului de retragere, precum și informații referitoare la formularul de retragere;
  • durata contractului, condițiile de încetare și penalitațile aplicabile, daca este cazul.

 

PASUL 2: Dupa prezentarea telefonica a ofertei, furnizorul trebuie sa transmita utilizatorului toate informațiile referitoare la aceasta pe un suport durabil (hârtie, e-mail, fax).

 

PASUL 3: Daca este de acord cu oferta primita, utilizatorul trebuie sa transmita consimțamântul pentru aceasta fie prin semnarea olografa a ofertei și returnarea acesteia catre furnizor (daca o primeste pe hârtie), fie printr-o confirmare transmisa furnizorului pe un suport durabil ( e-mail, fax).

 

!!! ATENTIE !!!

Doar acceptarea telefonica de catre utilizator a ofertei prezentate inițial de furnizor nu presupune încheierea unui contract la distanța. Contractul se considera încheiat la data la care a fost semnata oferta sau la care a fost transmis consimțamântul scris, pe suport durabil, catre furnizor.

Dreptul de retragere dintr-un contract la distanța

Chiar și dupa încheierea contractului la distanța, utilizatorul are dreptul sa se razgândeasca și sa se retraga dintr-un contract la distanța, fara a invoca vreun motiv, în termen de 14 zile de la data încheierii contractului respectiv.

Daca scopul principal al contractului este achiziționarea unui echipament (telefon, tableta, PC etc.), termenul de 14 zile se calculeaza de la data primirii produsului.

De regula, serviciile contractate la distanța vor fi furnizate dupa expirarea perioadei de retragere de 14 zile. Daca un utilizator vrea ca serviciul sa îi fie furnizat înainte de expirarea perioadei de retragere de 14 zile, trebuie sa faca o cerere expresa în acest sens. Furnizorul trebuie sa îl informeze despre aceasta posibilitate, precum și despre faptul ca trebuie sa solicite acest lucru în mod expres.

 

Ce, cum si unde reclami

ANCOM poate lua masuri în cazul în care furnizorul nu a respectat drepturile utilizatorilor cu privire la încheierea contractelor la distanța prin care sunt achiziționate servicii de comunicații electronice. Sesizarile pot fi trimise aici https://infocentru.ancom.ro/contact/sesizeaza-ancom/

 

Sursa - https://www.ancom.ro/in-ce-conditii-se-incheie-contractel...

  • Răspunde
  • Distribuie această întrebare

Niciun răspuns

Salut! Am observat că petreci timp în Comunitatea Orange, dar nu te-ai înscris încă.
Dacă te inscrii și devii membru, poți adresa întrebări în comunitate, poți să ajuți și tu alți membri și poți câștiga puncte, badge-uri și să te bucuri de multe alte beneficii!