Întrebare fară răspuns

Huawei lansează Harmony OS pe telefoanele mobile

Așa cum a promis în urmă cu câteva luni, Huawei a lansat o versiune beta a sistemului de operare Harmony OS 2.0. Dezvoltatorii din China pot să testeze noul sistem de operare chiar acum.

 

De ce este Harmony OS o veste bună pentru Huawei?

Pentru că nu mai depinde de Google pentru dezvoltarea platformei. Astfel, compania ar putea realiza actualizări de software mai repede și le-ar putea aduce pe dispozitivele fanilor într-un timp mai scurt. De asemenea, nu va mai trebui să modifice software-ul pentru a-i adăuga tot felul de funcții pe care Google nu le oferă implicit, în timp ce serviciile Huawei ar putea fi și mai adânc integrate, pentru o experiență mai bună.

Acesta ar putea deveni un sistem de operare concurent cu Android într-o manieră similară cu ceea ce face Apple cu iOS.

 

 

Harmony OS 2.0 este disponibil în versiune beta pentru aproximativ 10.000 de dezvoltatori software și este compatibilă cu telefoane Huawei deja disponibile pe piață. Testele se fac însă doar pe trei dispozitive, suportul pentru alte modele urmând să apară mai târziu.

 

Lista telefoanelor care primesc Harmony OS 2.0 beta:

  • Huawei P40
  • Huawei P40 Pro
  • Huawei Mate 30
  • Huawei Mate 30 Pro
  • MatePad Pro

 

Huawei a promis că va oferi anul viitor Harmony OS pentru smartphone-uri, iar utilizatorii vor avea posibilitatea să aleagă între noul sistem de operare și Android 11 și EMUI 11. Momentan, dispozitivele actualizate la Harmony OS se pot întoarce la EMUI 11.

 

Sursa - https://www.go4it.ro/content/telefoane-mobile/huawei-lans...

 

Nu stiu cat succes va avea acest sistem de operare proprietar si cat de repede va ajunge la maturitate dar, tot respectul pentru ce reusesc cei de la Huawei, cu toate zidurile care se ridica in jurul lor plus betele puse in roate de catre americani.

  • Răspunde
  • Distribuie această întrebare

Răspunsuri

Bravo lor, odată bine dezvoltat și implementat sistemul de operare cu aplicațiile aferente, google va pierde o cotă de piață importantă.

Deci isi crează propriul sistem de operate. Foarte tare! Eu cred ca vor avea succes. Nu am folosit dar am cunoștințe care se declara foarte mulțumite de Huawei.

Tina
Tina

Tina

User level
Nivel
3
3057 / 5000
puncte
Custom field 2
Tina

iOS-Windows Mobile-BlackBerry -OS-Symbian-Aurora OS-Sailfish-TIZEN OS- Firefox OS si inca ceva de la Linux--etc etc toate au incercat sa se bata cu Android degeaba (anul trecut huawei batea campii cu Sailfish dar ia trecut)
Va zic ca degeaba incearca huawei sa faca "ceva" ca sa reduca preturile de productie ca nu are sa reuseasca De ce ? in primul rand google=android iar nimeni inca nu poate sa se bata cu google.(si cu asta basta) :)

In China, Huawei este lider si cred ca va mai dura pana sa fie detronati. Prin urmare au o piata uriasa de desfacere si testare pentru acest Harmony OS. Intr-o lume dominata de Andorid si iOS acest Harmony OS poate fi considerat o alternativa, care sa ofere si altceva.

Personal am venit pe Android din BlackBerry OS constrans de imprejurari (BlackBerry au ucis BB10 OS), dupa ce in prealabil am utilizat Windows Mobile (pana cand, si aici, Microsoft au stins lumina). Nici pe BlackBerry si nici pe Windows Mobile nu am simtit lipsa unei aplicatii anume sau a unei facilitati care sa-mi aofere acces la nu-stiu-ce functie sau serviciu.

M-as intoarce oricand la BlackBerry OS daca cei de la BlackBerry o sa-mi ofere sansa. Nu de alta dar in momentul in care zi-de-zi consumi junk-food, ocazional simti nevoia sa mai schimbi meniul. Pur si smplu vrei si altceva, vrei sa simti un alt gust, vrei sa incerci si ceva exotic.

Incep prin a spune ca 'eu am auzit cum ca o sa avem din nou google pe Huawei'. Ma bucur sa aud ca vor sa faca mai mult dar din pacate eu fac parte din acea categorie de oameni care s-au obisnuit atat de tare cu batranul Google si tot ce ne ofera acesta incat nu as fi dispusa sa incerc altceva, poate sunt eu prea comoda. Daca deja stiu si imi place ce imi ofera nu ma mai dezlipesc.

Firefly
Firefly

Firefly

User level
Nivel
2
1999 / 2000
puncte
Custom field 2
Firefly

In ultimul an Huawei a investit masiv in propriul ecosistem (HMS, AppGallery, Harmony OS). Doar pe partea de AppGallery au pus la bataie 1 miliard de euro.

Chiar daca va exista un consens in urma caruia sa se permita reluarea colaborarii Huawei & Google, nu stiu cat de tentati vor fi cei de la Huawei de aceasta idee. Dpv financiar, nu stiu cat de rentabila va fi mentinerea si dezvoltarea, in paralel, a ambelor platforme.

Faptul va Huawei a vandut brand-ul Honor pentru suma 15,2 Miliarde USD si intentioneaza sa puna bazele propriei fabrici de micoprocesoare si semiconductorare, arata faptul ca s-au impacat cu ideea de a se deprinde definitiv de produsele americane si ale partenerilor acestora.

Salut! Am observat că petreci timp în Comunitatea Orange, dar nu te-ai înscris încă.
Dacă te inscrii și devii membru, poți adresa întrebări în comunitate, poți să ajuți și tu alți membri și poți câștiga puncte, badge-uri și să te bucuri de multe alte beneficii!