Întrebare fară răspuns

DeepFaceDrawing - Cum Poate AI Sa Transforme Schițe In Portrete Fotorealiste

DeepFaceDrawing este o variație a tehnologiei DeepFake care permite sintetizarea portretelor cu aspect autentic folosind nimic altceva decât schițe desenate de mână.

 

Teoretic, cu această tehnologie bazată pe inteligență artificială până și schițele unui copil de grădiniță pot fi transpuse în portrete cu aspect fotorealist, generate folosind „experiența” computerului în materie de fizionomie a chipului uman.

 

Dezvoltat de o echipă de la Academia Chineză de Științe din Beijing, DeepFaceDrawing este un produs surprinzător al tehnologiilor de recunoaștere facială ultra-sofisticate, dezvoltate pentru a facilita supravegherea în masă a populației. Sistemul folosește inteligența artificială pentru a ajuta „utilizatorii cu puțină pregătire în arta desenatului să producă portrete de înaltă calitate folosind schițe desenate cu mâna liberă, chiar și incomplete.”

 

 

Deși promite să lase fără job desenatorii de portrete profesioniști, tehnologia ridică unele semne de întrebare, portretele augmentate de computer fiind poate prea convingătoare, dacă punem la socoteală faptul că sunt generate pe baza unor schițe aproximative, care în forma inițială lasă mult loc de interpretare.

 

Sistemul bazat pe algoritmi probabilistici umple detaliile lipsă, practic, ghicind cum ar trebui să arate persoana respectivă. În locul experienței umane sunt folosite repere dintr-o uriașă bază de date cu semnături faciale preluate de la persoane reale.

 

În loc să solicite forme de pleoape sau buze detaliate, de exemplu, software-ul accesează baza de date cu fețe și componente faciale, încercând să găsească cea mai bună potrivire cu modul în care fiecare element facial este desenat în imaginea sursă.

 

Ochii, nasul, gura, forma feței și tipul de păr sunt analizate separat și apoi asamblate într-o singură imagine cu aspect fotorealist. Având în vedere multitudinea de fizionomii existentă deja în populația generală, obținerea unor potriviri convingătoare este aproape garantată. Adevărata întrebare este cât de mult se apropie portretele generate de AI de intenția celui care a desenat schițele de mână.

 

Potrivit echipei de dezvoltatori chinezii admit că în forma actuală, secretul tehnologiei DeepFaceDrawing în fața altor sisteme computerizate este acela că nu încearcă să supra-potrivească schițele de mână cu imaginea finală. În schimb, algoritmul folosește indiciile preluate din schițele desenate manual pentru a aproxima cea mai plauzibilă formă a feței, lăsând o marjă de eroare rezonabilă.

 

Deocamdată, rămâne de văzut cum va gestiona software-ul diferențele de rasă. În testele făcute la scară redusă, din cele 17.000 de schițe și portretele fotorealiste generate până acum, majoritatea au fost chipuri caucaziene și sud-americane. Problema este baza de date disponibilă, limitările acesteia dând computerului o predispoziție de a genera mai mult anumite tipuri de fețe în detrimentul altora, folosind doar trăsături de fizionomie cunoscute.

 

Potrivit informațiilor apărute pe site-ul dezvoltatorului http://geometrylearning.com/DeepFaceDrawing/ codul software al tehnologiei DeepFaceDrawing urmează să fie dezvăluit „în curând”, ceea ce sugerează că aplicația ar putea fi disponibilă public în viitorul apropiat. Având în vedere experiențele avute deja cu tehnologia DeepFake, apariția unei variații a acesteia precum DeepFaceDrawing nu trebuie luată în glumă, pe lângă utilitatea sa la generarea de portrete rapide cu suspecții unor infracțiuni existând și mult spațiu pentru comiterea de abuzuri, în sensul falsificării oricărei poze de pe internet prin suprapunerea identității altei persoane.

 

Sursa - https://www.go4it.ro/content/stiinta/deepfacedrawing-1914...

 

Speechless !!!

  • Răspunde
  • Distribuie această întrebare

Răspunsuri

Chiar Speechless. Ar putea ajuta mult pe partea infracțională - martorii ar putea face singuri „portretul robot”

svetalex
svetalex

svetalex

User level
Nivel
3
4730 / 5000
puncte
Custom field 2
svetalex

Salut! Am observat că petreci timp în Comunitatea Orange, dar nu te-ai înscris încă.
Dacă te inscrii și devii membru, poți adresa întrebări în comunitate, poți să ajuți și tu alți membri și poți câștiga puncte, badge-uri și să te bucuri de multe alte beneficii!