Întrebare fară răspuns

Erori în magazinul online

De unde atîta NESIMȚIRE ???
De 3 zile încerc să-mi achiziționez un telefon de pe ”My Orange ” și am reușit ( parțial ) abia azi. După două zile în care exact la finalul comenzii se bloca aplicația și mă trimitea înapoi, azi am reușit să trimit respectiva comandă. Din păcate însă, la accesorii erau printre altele, două produse care mi-ar fi fost utile și anume o husă pentru noul telefon achiziționat și un suport auto, ambele la ZERO EURO ! S-a dovedid în final a fi o mare minciună, întrucît după ce le-am pus cu mare greutate ” în coș ”, am avut neplăcuta surpriză că acele produse aveau o valoare destul de mare. Nu am nevoie de cartele pe care nu le pot folosi ( că nu îmi sînt necesare ), prefer de exemplu suportul auto pentru priza de aer, la un preț sub cel al cartelei. O fi așa de greu ??? P.S. Aș prefera să nu mă stresați cu sondaje, sau întrebări cretine, că nu are sens. E arhisuficient să vă rezolvați problemele și să fiți onești cu noi !

Anonim
Anonim

Anonim

User level
Nivel
0
22 / 100
puncte
Custom field 2

Răspunsuri

@MDP, mulțumim pentru sesizare!
Ne pare rău pentru situația descrisă de tine. O vom rediecționa către colegii noștri de la Magazinul Online.

Salut MDP si bine ai venit pe comunitate. De actualizarea produselor din stoc se ocupă un calculator. Probabil ca accesoriile cautate de tine or fi fost la un momentdat gratuite insa sistemul bata-l vina nu a mai actualizat lista. Iti inteleg frustrarea si iti dau dreptate insa sa injuri o mașină care nu si-a facut treaba e la fel cum m-as supara pe calculatorul meu de bord ca motorul nu porneste. Problema e de soft si nu a unor oameni. Foarte bine ca ai sesizat,astfel cine trebuie sa afle o va face cu siguranță si se va incerca remedierea problemei. Sa imi spui te rog despre ce suport e vorba că parcă as fi interesat si eu. Merci frumos.
______
Poate un moderator modifica putin si titlul intrebarii ca la o eventuala cautare sa avem rezultate elocvente. Ceva,gen "accesorii gratuite in magazinul online"...nu stiu,zic si eu...

Ascary
Ascary

Ascary

User level
Nivel
4
5000 / 5000
puncte
Custom field 2
Ascary

Ne poți spune, te rog, despre ce accesorii este vorba? Ne-ar ajuta link-urile unde sunt prezentate acestea în magazinul online.
Mulțumim!

Ai avut ceva rabdare sa stai 3 zile sa finalizezi o comanda. Si eu sunt de aceeasi parere cu tine. Decat sa ofere cartele PrePay pe care oricum nu se stie daca vor fi folosite, mai bine sa ofere clientului varianta de a-si achizitiona altceva. Ceva ce i-ar folosi. In Noiembrie am primit o cartela si n-am folosit-o si deja e exprirata acum. Si am mai primit inca una acum o saptamana cand am facut alta prelungire.
Daca tot le oferiti macar sa aiba valabilitate un an si nu 3 luni.

Răspuns pentru dra. DanielaH. Dacă ați fi cu adevărat interesați cît de puțin de clienții dv., ați citi tot " oful " lor. Iată un motiv în plus pentru care vă consider praf la capitolul respect. De ce, pentru simplul motiv că EU v-am specificat FOARTE CLAR ce aș fi vrut să cumpăr odată cu telefonul, iar dv. mă puneți să repet acest lucru. Cît privește " vina plasată calculatorului " nu cred că ține, intrucît în fiecare din cele 3 zile în care am încercat să plasez comanda, am întimpinat aceleași probleme, cu aceleași prețuri. Să înțeleg în cazul ăsta că, calculatorul este cel care decide prețurile ? Se poate puțină decență ?

Anonim
Anonim

Anonim

User level
Nivel
0
22 / 100
puncte
Custom field 2

@MDP, îmi doresc foarte mult să te ajut și deasemenea îmi doresc să putem corecta erorile, în cazul în care au fost, din magazinul online, astfel încât să nu afecteze și alți clienți.
Pot face acest lucru doar cu un mic ajutor și din partea ta. Avem nevoie să știm exact care este modelul de telefon pe care l-ai comandat și exact ce model de husă și suport auto ai văzut inițial la ZERO EURO și apoi au apărut în coș cu o valoare destul de mare.
Mulțumesc pentru răspuns și te aștept cu informații detaliate.

@MDP nu trebuie sa te enervezi, dar ca sa fii ajutat si pentru a ti se oferi un raspuns exact, sunt necesare niste informatii mai exacte din partea ta. Nu ai spus decat ca ai vrut sa cumperi un telefon, husa si un suport auto. Dar sunt sute de astfel de produse in magazinul online. Specifica ce telefon ti-ai achizitionat si daca mai stii care erau accesoriile dorite. Astfel identifica si ei problema mai repede.

" Mare minune, mare !" Iată brusc, domnul calculator și-a dat seama de " gafa " făcută și în urmă cu cîteva minute, în timp ce căutam denumirile exacte ale accesoriilor pe care voiam să le achiziționez împreună cu telefonul Huawei Nova 5 și în dreptul cărora scria CLAR că sînt la ofertă adică la ZERO EURO, acum au următoarele valori : Nova 5 Protective Cover Black = 12 euro, iar Super Touch suport telefon în priza de aer = 9 euro. Haideți să ne înțelegem foarte bine : nu sînt adeptul " pomenilor " , dar cînd promit un lucru, îl fac, indiferent dacă e să cîștig sau nu. Deci probabil că dacă eu nu făceam " valuri " această țeapă continua, acum însă calculatorul a " văzut " sesizarea mea și a rectificat prețurile, corect ?! La final vă mai comunic doar motto-ul după care mă ghidez " Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face !" Să știți tovarășii " oringi " că prin respect vă cîștigați mult mai mulți clienți decît prin reclamă scumpă, agresivă și mincinoasă ! Sînt de peste 13 ani clientul dv., doar pe abonament, plus alți 4-5 ani pre-pay. Nu știu dacă aveți să-mi reproșați ceva. Invers însă...

Anonim
Anonim

Anonim

User level
Nivel
0
22 / 100
puncte
Custom field 2

Ți-am zis?
Ți-am zis!
:))

Ascary
Ascary

Ascary

User level
Nivel
4
5000 / 5000
puncte
Custom field 2
Ascary

Colegii noștri de la Magazinul Online au verificat și, într-adevăr, a fost o eroare de sistem.
Vă mulțumim tuturor pentru că sunteti mereu atenți la astfel de detalii și împreună putem ajuta la îmbunătățirea serviciilor.

Se mai fac si greseli si trebuie sa le luam ca atare. Fiind multe produse si preturile schimbandu-se periodic, se mai pot strecura si greseli. Ca si clienti e normal sa fim nemultumiti de o oferta care ne-ar fi placut, dar aflam ca a fost generata fie de o eroare umana, fie de sistem.

Salut! Am observat că petreci timp în Comunitatea Orange, dar nu te-ai înscris încă.
Dacă te inscrii și devii membru, poți adresa întrebări în comunitate, poți să ajuți și tu alți membri și poți câștiga puncte, badge-uri și să te bucuri de multe alte beneficii!