Întrebare fară răspuns

Huawei Mate 30 Pro în România în ediţie limitată

Huawei Mate 30 Pro se lansează în România în ediţie limitată.

 

Huawei a anunţat astăzi lansarea oficială a flagship-ului Mate 30 Pro, în cantitate limitată. Telefonul va fi livrat către clienţii din România pe bază de precomandă, într-o singură variantă la un preţ unic. De altfel, numai primii 100 de clienţi care înregistrează comanda vor putea intra în posesia telefonului, însă primesc inclus în preţ şi o pereche de căşti true wireless Huawei Freebuds 3.

 

Cât costă Huawei Mate 30 în România?

 

Huawei aduce pe piaţa din modelul Mate 30 Pro la un preţ promoţional de 4.799 lei, semnificativ mai mic decât cel original de 1.100 de euro, anunţat la evenimentul de prezentare din luna septembrie. Telefonul vine în culoarea Space Silver şi integrează 8 GB memorie RAM şi 256 GB stocare internă. Există posibilitatea de a mări stocarea telefonului folosind carduri proprietare nano memory, produse tot de Huawei.

 

Telefonul va fi livrat exclusiv în magazine din Bucureşti, fie că este vorba despre cele Huawei, sau cele partenere. Iată lista cu magazinele din care va putea fi ridicat telefonul, odată comandat.

 

- Huawei Experience Store - Baneasa Shopping City: Adresa: Şoseaua Bucureşti-Ploieşti 42D, Bucureşti 015011, Romania

 

- Huawei Experience Shop - AFi Cotroceni Mall (Pop Up): Adress: Bulevardul General Vasile Milea 4, Bucureşti 061344, Romania

 

- Huawei Service Center: Adress: Bulevardul Nicolae Bălcescu 23A, Bucureşti 030167, Romania

 

- ALTEX, Adresa: Calea Floreasca Nr. 246B, Bucureşti, Romania

 

- eMAG Showroom - Baneasa: Adresa: Şoseaua Bucureşti-Ploieşti 42D, Bucureşti 015011, Romania

 

- Media Galaxy - Baneasa: Adresa: Şoseaua Bucureşti-Ploieşti 42D, Bucureşti 015011, Romania

 

- Media Galaxy - Mega Mall: Adresa: Bulevardul Pierre de Coubertin 3-5, Bucureşti, Romania

 

- eMAG Showroom - Crângaşi : Adresa: Şoseaua Virtuţii 148, Bucureşti 060787, Romania

 

- Flanco - Mega Mall: Adresa: Bulevardul Pierre de Coubertin 3-5, Bucureşti, Romania

 

Cum comand Huawei Mate 30 Pro în România?

 

Huawei a realizat o pagină dedicată pe site-ul său oficial la adresa https://consumer.huawei.com/ro/campaign/mate-30-pro-precomanda/ care include un formular de pre-comandă. Trebuie completat aici numele, prenumele, numărul de telefon şi adresa de e-mail, ales magazinul din care să fie ridicat telefonul şi mai multe confirmări.

 

Compania nu încearcă să ascundă faptul că telefonul nu este livrat cu Google Mobile Services şi pune utilizatorii să ia la cunoştinţă din start faptul că acest telefon este livrat doar cu EMUI 10 şi Huawei Mobile Services, fără servicii Google pre-instalate. Odată completate datele personale, poate fi apăsat butonul „Finalizează Comanda”.

 

Când se livrează Huawei Mate 30 Pro în România?

 

Precomenzile pentru noul telefon sunt deschise între 15 şi 29 ianuarie, sau în limita stocului disponibil de 100 de bucăţi. Huawei Mate 30 Pro va fi livrat către clienţi pe data de 1 februarie, în magazinul ales în cadrul campaniei de precomandă.

 

Înregistrarea pe site nu reprezintă o comandă fermă, fiind necesară plata integrală a dispozitivului pe 1 februarie, direct în magazin.

 

Cui se adresează Huawei Mate 30 Pro?

 

În stadiul din prezent, fără aplicaţii Google, Huawei Mate 30 Pro este un telefon strict pentru fanii brandului, care îşi doresc cea mai bună cameră foto de pe un smartphone din prezent, care sunt dispuşi să facă compromisuri la nivelul funcţionalităţii. De altfel, telefonul ar putea fi cu siguranţă apreciat şi de către cei care oricum îşi modificau telefoanele la nivel software, aceştia putând probabil găsi metode mai mult sau mai puţin simple care să permită rularea aplicaţiilor oficiale de la Google. Huawei nu recomandă însă instalarea acestora, oferind în schiumb Huawei Mobile Services.

 

Sursa - https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/huawei-mate-30-pro-se-lanseaza-in-romania-in-editie-limitata.-cat-costa-de-unde-il-cumperi-si-cand-ajunge-in-magazine-18711458/

  • Răspunde
  • Distribuie această întrebare

Răspunsuri

Si niste căști scumpe la pachet.. frumos.. Astept si de la Samsung asa cadou.. de preferat sa nu fie inclus în preț... Cam scump pentru mine :D

Mulțumim de precizări și pentru descrierea amănunțită! E un preț bun pentru fani, iar produsul este ceva de top. Păcat că e doar în ediție limitată!

Eu l-am testat în magazinul Huawei din AFI, e superb, se mișcă bine, sunt fana Huawei, dar nu as da banii ăștia pe un telefon!!! Nu pot da pe un telefon mai mult decât pe un laptop și un aparat foto decente!

Telefonul a intrat si in oferta Orange cu urmatoarele preturi de achizitie:

  • 2.684,20 lei impreuna cu Orange Me 30
  • 154,76 lei rata lunara x 24 luni impreuna cu Orange Me Start 14 (la pretul ratei sa adauga pretul lunar al abonamentului)
  • 3.435,78 lei pret la liber, redus de la 4.879,93 lei

Pagina produsuui in magazinul online https://www.orange.ro/magazin-online/telefoane/huawei-mat...

Salut! Am observat că petreci timp în Comunitatea Orange, dar nu te-ai înscris încă.
Dacă te inscrii și devii membru, poți adresa întrebări în comunitate, poți să ajuți și tu alți membri și poți câștiga puncte, badge-uri și să te bucuri de multe alte beneficii!