Întrebare fară răspuns

Sărbătoriți Halloween-ul?

Salut prieteni. Tocmai am văzut că s-au acordat niste badge-uri cu ocazia halloween-ul sărbătorit pe comunitate. Voi sărbătoriți? Ce părere aveți despre această sărbătoare?

  • Răspunde
  • Distribuie această întrebare

Răspunsuri

Este o "sărbătoare" care nu a prins in România, și sincer, eu personal nu as vrea să prindă. Totuși, prin cartier am văzut dovleci împodobiți și câțiva copii costumați. :) E drăguț, dar totuși, nu sunt fan al acestei "sărbători"

Și noi scobeam dovleci dar nu-mi aduc aminte ce sărbătoare era ,halloween sigur nu. Nici nu auzisem de așa ceva. Știu că ne mai deghizam la școală în pirați,Zorro etc la un fel de bal mascat.

Scobesc dovleci, dar nu fioroși, ci doar pentru felinar. Nu sărbătoresc aceasta sărbătoare și nu încurajez nicidecum sărbătorirea ei. Cam la fel sta treaba și cu Valentine’s Day pe care nu o sărbătoresc pentru ca avem Dragobetele. Suntem romani și avem sărbătorile noastre pe care nu trebuie sa le uitam, cu trebuie sa le marcam cumva.

Nu!.. Cand eram mica se sarbatorea ceva asemanator si la bunicii mei, cand se sculptau dovlecii, dar, cred ca era de Sf Andrei..
Oare de ce e mai bine primita o sarbatoare imprumutata decat una identica mostenita din mosi-stramosi?!...

Personal nu o sarbatoresc, insa la serviciu, incerc sa gasesc orice prilej de a ii motiva pe colegi sa lucreze in echipa. De aceea, cu aceasta ocazie am reusit sa ii mobilizez sa lucram impreuna pt a decora departamentul! Sunt foarte multumita de ceea ce a iesit si de felul cum au lucrat impreuna!

Mie mi se pare o sărbătoare interesanta, care nu este numai despre treburi Horror și despre a te deghiza musai în mortaciuni. Exista și la noi Sf. Andrei, e adevărat, dar nu a căpătat niciodată notorietatea Halloween-ului. În Ardeal se mai sărbătorește Ziua Morților, știu din facultate...
Flăcăul a avut activități pe la școală, săptămâna trecuta, au scobit dovleci, au decupat fantomițe, chiar i-a plăcut. Maine o sa băgam mâinile iarăși în niște dovlecei sa ii pregătim pt seara.
La clinica ne-am mobilizat masiv, am decorat cu pânze de păianjen, sperietori din paie, iar mâine seara avem o petrecere cu plăcintă de dovleac și alte treburi mai alcoolizate.
Una peste alta, Halloween-ul poate fi frumos daca vrei sa îl faci frumos, este distractiv pt copii dar și pt adulți, e util pt ca mai mobilizează lumea din monotonia lunilor de toamna și într-un final găsim încă un motiv sa mai socializam. De prins, va prinde oricum și la noi, asa ca măcar sa încercăm sa îl personalizam cu ceva interesant, acum cât mai putem.

Nu cred ca o sa prindă aceasta sărbătoare la noi cum se sărbătorește prin alte țări dar ce pot spune din postura de mămică este ca se insista. La școală, grădiniță se fac tot felul de petreceri de Halloween, ba chiar trebuie sa îți costumezi copilul, la spatiile de joaca se fac petreceri cu aceasta tematica în caz ca nu ai avut norocul de una la gradi dau la școală. În ultimi ani a cam progresat acest Halloween în România.

:) BUHUHUU!!!! :) :) :)
Clar nu sarbatoresc o asa zisa sarbatoare care nu este a noastra... cum nu sarbatoresc nici valentines day sau orice alta sarbatoare americana care nu este a noastra!

Nu am serbat niciodată această mascaradă . Am înțeles că se traduce : iadul a învins . Să rămână la ei la americani împreună cu Valentine's day și altele. La noi se copiază ce e mai prost în alte țări și nu invers din păcate.

Sincer, nu. Este o sarbatoare distractiva pentru copii in general in America, pentru ca acolo e mult mai dezvoltat conceptul, iar copii chiar merg si la “ne dati ori nu ne dati” costumati cu parintii etc..aici in Romania si in Europa nu prea se sarbatoreste doar asa in privat.. acasa cu familia, la scoala, la birouri etc. Cam atat

Nu sărbătoresc așa ceva, dar sunt mulțumit când văd copiii din jurul meu că sunt destul de fericiți și mulțumiți că există așa ceva. Folosesc diferite măști, care mai de care mai ieșite din comun, încercând să iasă în evidență prin tot felul de lucruri trăznite.

Eu personal nu sarbatoresc Halloween-ul. La fostul job, pentru a anima clientii si a intra in spiritul asa zisei sarbatori, trebuia sa ornam departamentul in care lucram si ne mai costumam si noi. Era distractiv si placut evenimentul si de clienti. Practic ieseai din monotonia unei zile obisnuite de munca si te distrai muncind. Am prieteni care se costumeaza si ei si copiii lor si pleaca la colindat. Imi place cand ii vad cum sunt imbracati si cand vad bucuria copiilor, dar mi-as dori mai mult sa vad aceste bucurii la sarbatorile noastre traditionale.

Nu sărbătoresc, dar copiii caută orice motiv să mai facă ceva prin casă. Dacă nu s-ar promova în media, ar fi doar o altă zi deosebită...

Ne bucurăm dacă v-au plăcut și amuzat badge-urile noastre de astăzi :)
Nu sărbătorim în mod special, dar un pic de decor "altfel" cred că este binevenit întotdeauna.
Acasa vom scobi un dovleac pe care îl vom boteza "Mitică" (la fel ca în fiecare an :)) și vom savura împreuna o placintă cu dovleac.

Chiar au fost funny. Puțin surprins la început fiindcă nu știam de unde au apărut așa dintr-o dată însă au dat o nota de sărbătoare. Speram sa ne mai pregătiți și în viitor surprize din astea .

Salut! Am observat că petreci timp în Comunitatea Orange, dar nu te-ai înscris încă.
Dacă te inscrii și devii membru, poți adresa întrebări în comunitate, poți să ajuți și tu alți membri și poți câștiga puncte, badge-uri și să te bucuri de multe alte beneficii!