Întrebare fară răspuns

Roaming în România la graniță

Dacă serviciile de localizare sunt foarte precise de ce ne aflam in roaming la 10 km de graniță?
Multora dintre noi ni s-a întâmplat să mergem în apropierea granițelor și să vedem că facem cost suplimentar sau nu avem acces la servicii.
De ce ne conectam la antene de peste granita dacă serviciile de localizare au o precizie de câțiva metri iar operatorul știe că nu am traversat granita.De ce suntem taxați diferit chiar daca suntem în apropierea granițelor cu o țară europeană. Problema persista de ceva ani .

  • Răspunde
  • Distribuie această întrebare

Răspunsuri

Interesanta problema ridicata de tine. Si eu sunt curioasa de acest aspect. Am noroc ca n-am patit niciodata ca mobilul sa se conecteze la antenele de peste granita.

Pentru evitarea costurilor suplimentare este indicat să selectați rețeaua manual (nu automat) din setările telefonului atunci când sunteți în apropierea graniței și nu intenționați trecerea ei.

Deoarece undele radio nu țin cont de granița fizica, ele se propaga pe distante mai mari în funcție de puterea emisiei și frecvență. Astfel semnalul rețelei de telefonie se propagă pe distante mai mari în banda de 800/900/1800 MHz. Pentru evitarea costurilor în zona de graniță, fie selectezi la telefon la căutare rețea manual sau dezactivezi roamingul.

Da Răzvan , dar localizarea se face prin triangulație astfel tu fiind în spațiul comunitar ești în 99 % din situații mai aproape de 2 antene naționale și 1 de la vecini.
Momentan ai cel mai bun răspuns însă sunt sigur că mai există și altele care mă vor face să înțeleg mai bine situația.

Se mai întâmplă. În apropiere de graniță, mai dai scanare manuală a rețelei, ca să nu existe surprize neplăcute. Semnalul poate fi prins de la distanțe considerabile, n-au treabă cu gps-ul!

Daca semnalul de la vecini este mai puternic decat semnalul operatorului tau, in zona respectiva iar telefonul este setat sa se inregistreze in mod automat in retea, atunci acesta se va lega la celula GSM a operatorului din tara vecina. Am patit-o in Romania, in zona Stefanesti din judetul Botosani ca telefonul meu sa intre pe roaming Moldova.

Localizarea este o cu totul alta mancare de peste.

ANCOM ne atenționează in legătura cu acest aspect și ne sfătuiește sa nu ne setam telefoanele sau tabletele pe conectarea automata a rețelei operatorului de la granița cu țara respectiva. Ba chiar, a publicat o lista cu localitățile privind situațiile de roaming involuntar in zonele de frontiera. http://www.ancom.org.ro/uploads/links_files/Raport_roamin...

Totuși e o problema tehnica sau o convenție intre operatori ca triangulația sa se facă invers că și cum ai fi chiar peste granita...

La granița cu Ucraina, in zona Suceava, Orange are semnal cel mai aproape de graniță, apoi, ciudat, Digi și cel mai departe de graniță are Vodafone. In schimb, peste graniță, la Bănceni, la vreo 30 de km de România, la mănăstirea românească, Vodafone are semnal dacă mergi in "țintirim”, cum ii zic localnicii cimitirului. :) E un semnal instabil, dar e ceva. Așa că semnalul nu e perfect circular, nu are aceeași rază de jur împrejurul stâlpului. Uneori e rău, dar uneori e bine, depinde de unde privești lucrurile

delfinas
delfinas

delfinas

User level
Nivel
2
1359 / 2000
puncte
Custom field 2
delfinas

Pentru a nu fi taxat / Sa ai costul tau marit / Selecteaza manual / Operatorul dorit / Fiindc-antena cu ei raza / Nu se poate controla / Si-o sa ai mai mari “surprize” / Cand o sa primesti factura ;)))

Romeo
Romeo

Romeo

User level
Nivel
4
5000 / 5000
puncte
Custom field 2
Romeo

Absolut de acord cu Razvan, pentru ca undele radio nu au nevoie vize pe pasaport. Si problema asta nu este numai in Romania sau doar in SEE. Am experimentat-o de curand.

Problema este cu tarile non-UE. Cred ca problema se poate solutiona simplu printr-un SMS, care oricum se trimite, la care sa razpunzi cu mesajul "Da". In felul acesta iti exprimi acordul si nu mai este roaming accidental sau cum vor ei sa il denumeasca. Eu cred ca nu exista interes si le convine aceasta situatie. Tocmai am reziliat cele 2 contracte pe care le detin de 15 ani, din acest motiv. Urmeaza cele de la munca si cele ale parintilor. E singurul mod in care imi pot manifesta dezacordul cu aceasta practica.

Hai să dăm un răspuns un pic mai tehnic: terminalele(telefoanele) pot fi configurate să caute rețeaua îndouă moduri, automat și manual. La căutare manuală lucrurile sunt clare: ce rețea a stabilit utilizatorul, aceea rămîne. Dacă pierde rețaua(dispare semnalul), nu caută altă rețea.
La căutarea automată, aparatul se înregistrează la rețeaua cu aemnalul cel mai bun. Exista înainte, la telefoanele 2G, un punct din meniu care se chema „Rețele preferate“ - configurabil(acuma nu știu dacă mai este). La pornirea telefonului(cînd este pe automat) acesta caută să se inregistreze întîi la ultima rețea avută, apoi la rețeaua preferată, și, în ultimă instanță, la rețeaua cu semnalul cel mai bun.
Dacă,în timpul funcționării pierde semnalul, așa cum spuneam mai sus, se va înregistra la rețeaua cu semnalul cel mai puternic.
Toate acestea se desfășoară în condițiile în care terminalul are acces la rețea.

Am patit eu acest lucru in data de 27.10.2019. Am pornit waze-ul si am plecat de la Baile Herculane catre Moldova Noua pe defileul Dunarii. Si sa vezi surpriza : cost suplimentar 50 euro ( 10 euro/mega in Serbia). Pentru a imi manifesta dezacordul fata de acest lucru am reziliat abonamentul. Incerc sa inteleg cu ce sunt vinovat si de ce trebuie sa achit aceste costuri de roaming LA NOI IN TARA?

Nu ai cautat sa discuți amiabil cu cei de la Orange, sa faci o reclamație referitoare la costul adițional în roaming, înainte sa reziliezi? În zonele de granița se recomandă să pui telefonul pe căutare manuala și sa dezactivezi datele în roaming, ai bifă în telefon.

@Sergiu_2: Pe defileul Dunării este o situație mai specială, mai ales către Moldova Nouă... Granita de stat este reprezentata de Dunăre, iar într-un sector linia e trasată mai aproape de malul românesc al Dunării decât de cel sârbesc. Asta este motivul pentru care operatorii sârbi au profitat. Dar stai liniștit, așa e și Orange sau Vodafone in zona lor, undeva după Dubova. După cum spunea și @Razvan, in zonele în care granita este la mai puțin de 4-5 kilometri trebuie clar roaming oprit, sau făcută selecție manuala la operatorii de telefonie.

Teacher, multumesc frumos de lamurire. Acuma stiu si eu ca trebuie oprit roaming-ul. Dar pentru un vizitator care trece pe acolo este un lucru anormal. Nimeni nu se va gandi sa opreasca roamingul sau sa selecteze manual operatorul de telefonie. Totusi esti la noi in tara :)
Da, am apelat servicile orange pentru a rezolva amiabil problema si a cere o lamurire pentru ceea ce am patit. Si mi s-a raspuns ca nu se poate face nimica deoare am primit mesaj prin care ma informa ca am facut cost suplimentar si ca a intrat reteaua din Serbia.
Cred ca dansii au uitat ca in Romania nu ai voie din punct de vedere legal sa utilizezi telefonul in timp ce conduci. Le-am explicat si acest lucru... Nu au inteles.
Intr-adevar dupa postarea primului mesaj am fost contactat de un alt reprezentant Orange care mi-a dat mai multe detalii si m-a informat ca in cateva zile am sa primesc un raspuns la problema mea deoarece este posibil sa fie si o eroare din partea lor.
Am sa va informez si cum s-a solutionat. :)

Revin cu solutionarea problemei cu factura de 50 euro roaming la granita cu Serbia. Dupa convorbirea cu 4 operatori orange mi s-a transmis ca nu se poate rezolva absolut nimic si ca sunt complet vinovat. Dupa ce am scris aici pe forum am fost recontactat de cei de la orange pentru mai multe detalii.

Dupa solutionarea anchetei factura a fost anulata si nu sunt nevoit sa platesc taxa de roaming pe teritoriul tarii noastre la granita cu Serbia. Multumesc orange pentru ca a avut o a 5-a persoana care sa rezolve acest caz.

Salut! Am observat că petreci timp în Comunitatea Orange, dar nu te-ai înscris încă.
Dacă te inscrii și devii membru, poți adresa întrebări în comunitate, poți să ajuți și tu alți membri și poți câștiga puncte, badge-uri și să te bucuri de multe alte beneficii!